Antrenamentul de marți de dimineață al Barcelonei a avut parte de un moment inedit. Trei puști au profitat de lipsa de vigilență a oamenilor de ordine și au intrat pe teren. Jucătorii s-au distrat de minune cu aceștia, oferindu-le la final tricouri.

Luis Enrique a deschis antrenamentul de pe terenul Tito Vilanova, din Ciutat Esportiva de Sant Joan Despi, pentru presă timp de 15 minute, iar cei trei băieți, doi din Ecuador și unul din Uruguay, toți în vacanță la Barcelona, au profitat.

Jucătorii s-au trezit cu ei pe gazon, alergând spre Messi și strigându-l pe argentinian. Anton și Rodrigo, ambii în vârstă de 10 ani, alături de Italo, 12 ani, au fost întâmpinați cu umor de fotbaliști, iar Messi i-a îmbrățișat pe toți. Apoi puștii au fost băgați la mijloc într-un joc 5 contra 2, după care fiecare a primit câte un tricou cu autograf.

După aproape 3 minute petrecute pe gazon, cei trei au fost preluați de oamenii de ordine și intergoați asupra modului cum au pătruns pe teren. Li s-a cerut să șteargă toate fotografiile făcute cu telefoanele mobile pe teren, apoi au fost predați părinților, care-i așteptau la ieșirea din complexul sportiv. Au rămas însă cu tricourile și cu amintiri de neuitat.

barcelona_copii