• România, Liga 1, Etapa 22: Craiova - CFR Cluj (sâmbătă, ora 20:30, Digi Sport 1) şi FCSB - Viitorul (duminică, ora 20:00, Digi Sport 1)
  • Spania, La Liga, Etapa16: Barcelona - Deportivo (duminică, ora 21:45, Digi Sport 2)

Presa din Catalonia spune că antrenorul lui Real Madrid numără zilele până va ajunge în funcția de selecționer al Franței, mutare care se anunță să se producă după Campionatul Mondial de anul viitor din Rusia.

Plecarea lui Zinedine Zidane (45 de ani) de pe banca lui Real Madrid și preluarea funcției de selecționer al Franței a început să prindă tot mai mult contur după succesele înregistrate. Deja de ceva timp, în Hexagon se vorbește că ”Zizou” va fi tehnicianul care să-l urmeze pe Didier Deschamps. De la Noel Le Grae, președintele Federației Franceze, și până la Varane, toată lumea este de acord că Zidane are tot ce trebuie pentru a fi următorul selecționer.

"Poate fi o urmare logică, iar într-o zi probabil că va avea această ambiţie", susținea în urmă cu câteva luni Le Graet.

"Deocamdată, eu consider că el mai are multe de adus Realului, iar viaţa de la club îi convine perfect. Nu revin asupra muncii lui actuale. Am discutat cu el în urmă cu doi sau trei ani şi l-am sfătuit să meargă la Bordeaux sau oriunde în altă parte, pentru a începe cariera de antrenor la un club din Ligue 1 sau mai modest", a adăugat preşedintele forului francez.

Înlocuirea se poate produce după Cupa Mondială din 2018, mai ales că după turneul final din Rusia contractul selecționerului în vârstă de 48 de ani va expira. Există desigur și varianta reînnoirii contractului până în anul 2020, dacă Deschamps va câștiga turneul din 2018.

Inclusiv fanii francezi sunt de părere că Zidane ar fi cea mai bună variantă după ce o publicație din Hexagon a realizat un sondaj în acest sens în luna iunie a anului curent. Ei i-au acordat un vot de încredere tehnicianului de pe banca Realului și l-au creditat cu 72% șanse să ajungă în funcția de selecționer.

Low, preferatul lui Perez

Antrenorul lui Real Madrid este conștient de faptul că numele său se află pe lista posibililor selecționeri și nu a negat niciodată această posibilitate, dar a preferat să nu vorbească prea mult despre acest subiect și s-a concentrat pe munca sa de la Real Madrid. Cu toate acestea, dacă Franța îi va oferi postul de selecționer, lui Zidane îi va fi dificil să refuze, iar în acest caz Florentino Perez va trebui să caute un nou antrenor. Preferatul lui, de ceva vreme, este Joachim Low (57 de ani), antrenorul german care ar putea să părăsească postul de selecționer în anul 2018 pentru a merge la Real Madrid. Contractul său la naționala Mannschaftului expiră în 2020.