Probleme tot mai mari pentru Valencia - ”liliecii” se apropie de zona retrogradării, după 0-1 cu Sporting Gijon.

Valencia a ajuns la 11 meciuri fără victorie în campionat - a doua cea mai proastă serie din istorie, după cea din 1986, când a avut 13 -, după 0-1 acasă cu Sporting Gijon. Piatti a ratat prima ocazie, când Cuellar a respins șutul argentinianului (16). Portarul penultimei clasate a mai avut o intervenție excelentă în fața lui Negredo (39).

În startul reprizei secunde, Danilo a făcut un penalty transformat de Sanabria (50). Paraguayanul a ajuns la 10 goluri în acest sezon. Imediat, Jony putea face 2-0, dar Ryan a respins acrobatic (54).

Negredo a avut șansa egalării, după doar două minute - a trimis în bară din centrarea lui Feghouli (56).

Căpitanul Valenciei a mai scăpat o dată singur cu Pichu Cuellar, însă a trimis în plasa laterală (78). Aflat într-o zi neagră, jucătorul de 30 de milioane de euro al ”liliecilor” a ratat uluitor cu 10 minute înainte de final și Valencia pierde în premieră pe teren propriu, în timp ce Sporting iese din zona retrogradării.

Valencia este echipa spaniolă care și-a înrăutățit cel mai mult parcursul față de sezonul trecut: 25 de puncte în etapa a 22-a, cu 19 mai puține decât anul precedent.

22 de ani - au trecut de când Valencia nu avea o serie de 6 partide fără victorie în campionat pe Mestalla

Valencia cu Gary Neville:

- în La Liga - 0 victorii - 9 partide
- în Cupă - 4 victorii - 5 partide

ECHIPELE

Valencia: Ryan - Barragan, Mustafi, Abdennour, Jose Gaya - Danilo Barbosa (Parejo, 51), Enzo Perez (Rodrigo, 73), Andre Gomes - Feghouli, Negredo, Piatti (Bakkali, 52)
Antrenor: Gary Neville

Gijon: Cuellar - Vranjes, Luis Hernandez, Jorge Mere, Isma Lopez - Ait-Atmane, Sergio Alvarez - Carmona, N'Di (Halilovic, 77), Jony (Menendez, 87) - Sanabria (Mascarell, 84)
Antrenor: Abelardo