Lionel Messi a devenit luni seară la Zurich primul jucător din istorie care și-a trecut în palmares cinci Baloane de Aur, astfel că laudele la adresa argentinianului au curs pe bandă rulantă. Ultimul pe lista celor care l-au felicitat pe decarul trupei de pe Camp Nou a fost Xavi Hernandez.

Fostul căpitan al Barcelonei a scris un editorial în ziarul catalan "El Pais" în care a concluzionat că Messi e cel mai bun jucător din istorie, după ce a făcut o analiză atentă a argentinianului venit pe Camp Nou încă de când era doar un copil.

"Îți puteai da seama imediat că e diferit. Mai presus de toate, Leo avea încă de mic o calitate care e greu de găsit: înțelegea perfect jocul. Pasa bine și era în stare să dribleze pe oricine îi punea în față. Lăsa în urmă fără probleme cel mai bun apărător" și-a amintit Xavi.

Mijlocașul iberic a fost însă impresionat de faptul că îndiferent de nivelul la care s-a aflat, Messi și-a respectat întotdeauna colegii.

"La scurt timp după ce a fost adus la prima echipă am făcut o deplasare împreună și, stând de vorbă, am descoperit un copil bine educat, respectuos, umil și de loc înfumurat pentru talentul pe care îl avea. Asta îl făcea un jucător exemplar la acea vreme și totul este cu atât mai impresionant cu cât nu și-a pierdut aceste calități chiar dacă este cel mai bun din lume. Cred că Leo nu și-a dorit niciodată să fie diferit făță de ceilalți jucători și și-a tratat întotdeauna cu foarte mare respect toți coechipierii" a adăugat fostul căpitan al Barcelonei.

Cu toate astea, Xavi a recunoscut că nu și-a închipuit niciodată că Messi va deveni cel mai bun jucător din istoria fotbalului.

"Era diferit, dar avea doar 16 ani și eu știam că fotbalul este complicat și mereu pot interveni multe lucruri, așa că nu mi-am imaginat niciodată că va deveni cel mai bun jucător din istorie. Deși îl știu de foarte mulți ani, niciodată nu a încetat să evolueze și să devină din ce în ce mai bun. A dus totul la un alt nivel și a devenit un adevărat golgheter. Înainte nu marca atât de des, însă acum e de neoprit. Face de toate, marchează și din lovituri libere și așa cum spune și Pep, domină toate aspectele jocului. Nu vom mai vedea niciodată pe cineva la fel ca el. Nu doar din cauza lucrurilor pe care le face pe teren ci și din cauza faptului că le face de foarte mult timp" a scris fostul căpitan al catalanilor.