Real Madrid nu a adus niciun jucător în această iarnă și, dacă nu va câștiga apelul făcut la FIFA, va avea interdicție la transferuri până în vara lui 2017. Cu toate acestea, antrenorul Zinedine Zidane spune că vicecampionii Spaniei nu au nevoie de achiziții, în acest moment.

Nici măcar accidentarea de durată a lui Bale nu l-a alarmat pe tehnicianul francez, care consideră că deja are tot ce îi trebuie.

"Nu cred că e necesar să întărim echipa. Nu voi căuta în altă parte ceea ce deja am la echipă", a spus Zidane, la conferința de presă de sâmbătă, care precedă meciul cu Betis Sevilla, de duminică, transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, de la ora 21:30.

Au apărut zvonuri cu privire la un interes din Serie A pentru Nacho, din partea lui Napoli și a Romei, dar Zidane nu vrea să-i dea drumul.

"Nacho nu pleacă. E tânăr, este viitorul echipei, s-a antrenat bine și nimic mai mult. Avem 4 fundași centrali buni, fiindcă îl punem și pe Nacho lângă Ramos, Pepe și Varane. Prefer să aleg între ei 4, decât dintre alți 4, mai puțin puternici. Avem 26 de jucători și vom avea nevoie de toată lumea, chiar dacă la fiecare meci înscriem 18 pe foaie", a mai precizat tehnicianul francez.

În acest moment, Real Madrid e la 5 puncte în spatele liderului Barcelona și la 4 față de Atletico, însă are un meci mai puțin.

Betis Sevilla - Real Madrid se joacă duminică, de la ora 21:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și în format LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.