logo Barcelona Barcelona
1 - 3
Real Madrid logo Real Madrid
13.08.2017 (0-0 la pauză)
90+3 |
Fluier final. Barcelona - Real Madrid 1-3 în turul Supercupei Spaniei. Returul se joacă în noaptea de miercuri spre joi, de la ora 00:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.
90 |
GOOOOL Real Madrid! Marco Asensio închide scorul cu un șut extraordinar, din afara careului, trimis la colțul scurt, aproape de vinclu, iar mingea a scuturat plasa și după ce a atins bara transversală. Contraatacul fulgerător a pornit de la o pasă greșită a lui Luis Suarez în jumătatea de teren a Realului.
83 |
Schimbare la Barcelona: iese Ivan Rakitic și intră Paco Alcacer.
82 |
Eliminare la Real! Cristiano Ronaldo a pătruns în careu și a căzut după un contact minim cu Umtiti, iar arbitrul a considerat că a simulat și i-a arătat al doilea cartonaș galben în decurs de două minute, eliminându-l. Starul portughez va fi suspendat în returul Supercupei Spaniei.
81 |
Schimbare la Real: iese Bale și intră Lucas Vazquez.
80 |
Cartonaș galben pentru Cristiano Ronaldo, care a sărbătorit golul dându-și tricoul jos.
80 |
GOOOOL Real Madrid! Cristiano Ronaldo a finalizat magistral un contraatac extraordinar al Realului. Madrilenii au plecat din propriul careu, Ronaldo i-a așezat mingea cu pieptul lui Isco la centrul terenului. Spaniolul i-a retrimis imediat în stânga, iar portughezul și-a pus în valoare viteza, l-a fentat pe Pique, făcându-și mingea pe dreptul, apoi a șutat superb, către vinclu, fără speranțe pentru portarul Ter Stegen.
77 |
GOOOOL Barcelona! Lionel Messi a transformat penalty-ul cu un șut pe jos, în dreapta portarului, care plecase în colțul opus.
75 |
Penalty pentru Barcelona! Faza a continuat, după ocazia anterioară și tot Messi a recuperat în careul advers. Șutul său a fost blocat, dar mingea a ajuns la Suarez, aflat în unghi. Navas i-a ieșit în întâmpinare, iar arbitrul a considerat că portarul l-a faultat pe atacantul Barcelonei și a arătat punctul cu var, în ciuda protestelor celor de la Real.
75 |
Încă o șansă mare de gol pentru Barcelona! Messi a șutat puternic, iar portarul Keylor Navas a respins în lateral.
73 |
Ocazie imensă pentru Barcelona! Denis Suarez a profitat de o inexactitate a lui Carvajal, care nu a putut respinge cu capul o minge ușoară în careul madrilen. Șesarul catalanilor a câștigat posesia, dar a ratat șutul, iar mingea a ajuns în centrul suprafeței de pedeapsă, de unde Busquets a șutat din cădere, dar cu mult peste poartă.
71 |
Încă o șansă de gol pentru Real! Marcelo a primit excelent în careu, pe partea stângă, dar șutul său puternic a fost blocat de portarul Ter Stegen, foarte bine plasat.
70 |
Ocazie pentru Real! Bale a centrat de pe dreapta, pentru Cristiano Ronaldo, care a reluat spectaculos și acrobatic, dintr-o foarfecă de efect, dar peste poartă.
68 |
A doua modificare și la Real: iese Kovacic - ușor accidentat - și intră Asensio.
67 |
A doua schimbare la Barcelona: iese Iniesta și intră Sergi Roberto.
64 |
Ocazie pentru Barcelona! Varane a fost și el la un pas de autogol, cu o deviere la capătul unei centrări pe jos trimise de Luis Suarez, care a fost găsit excelent în careu de Iniesta.
59 |
Lovitură de cap a lui Luis Suarez, la capătul unei centrări dintr-o lovitură de colț de pe dreapta, dar mingea este respinsă din nou în corner.
59 |
Modificare și la Barcelona: iese Deulofeu și intră Denis Suarez.
58 |
Schimbare la Real: iese Benzema și intră Cristiano Ronaldo.
57 |
Cartonaș galben pentru Busquets, după un fault din spate asupra lui Isco, în jumătatea de teren a Realului.
55 |
Ratare mare a Realului! Benzema a pătruns pe stânga, a făcut un dribling și a trimis la colțul lung, în fața porții, pentru șutul din prima al lui Carvajal, din doar câțiva metri, blocat in extremis, prin alunecare, de Jordi Alba.
53 |
Ocazie imensă pentru Barcelona! Aleix Vidal a urcat excelent pe dreapta și a centrat în fața porții, de unde Messi nu a reușit să reia. Mingea a ajuns la colțul lung, la Deulofeu, care a trimis un șut-centrare care îl viza tot pe Messi, dar argentinianul nu a reușit să reia și mingea a ieșit în aut de poartă.
50 |
GOOOOL Real Madrid! Gerard Pique a trimis mingea în proprie poartă cu o intervenție greșită, prin alunecare, la o centrare trimisă de Marcelo de pe stânga atacului madrilen. 
48 |
Barcelona cere din nou penalty, la o intervenție a lui Ramos asupra lui Messi. Căpitanul Realului a pus mâna în careu pe decarul catalanilor, care a căzut, împiedicat și la nivelul picioarelor, dar arbitrul a lăsat din nou jocul să continue.
46 |
Începutul reprizei secunde.
45 |
Pauză la Barcelona, acolo unde scorul este 0-0 în turul Supercupei Spaniei.
45 |
Lovitură de cap a lui Bale, la capătul unei centrări de pe dreapta, însă mingea se duce peste poartă.
42 |
Cartonaș galben pentru Carvajal, după un fault asupra lui Iniesta.
41 |
Cartonaș galben pentru Bale, după un fault asupra lui Busquets
40 |
Cartonaș galben pentru Lionel Messi, care l-a faultat pe Casemiro după ce a pierdut mingea între 4 adversari. Messi și Busquets l-au prins la mijloc pe brazilian, iar argentinianul a și protestat, înainte de a fi avertizat.
37 |

Ocazie pentru Real! Isco a pătruns pe stânga și a scos pentru șutul din prima al lui Bale, care s-a dus chiar pe direcția portarului Barcelonei, iar Ter Stegen a respins pe spate, în corner.

30 |
Șut de la mare distanță trimis de Casemiro, dar mingea a fost pe direcția lui Ter Stegen, care a prins fără probleme.
28 |
Intervenție extraordinară a lui Varane, care a blocat in extremis o minge care îl avea ca destinatar pe Luis Suarez. Dacă francezul nu ar fi intervenit, atacantul Barcelonei ar fi scăpat singur cu portarul Realului.
27 |
Cartonaș galben pentru Pique, care a făcut un henț intenționat în careul Realului la un corner al Barcelonei, în încercarea de a trimite spre poarta madrilenă.
25 |
Ocazie pentru Barcelona! Lionel Messi a șutat direct spre poartă dintr-o lovitură liberă pe care tot el a obținut-o, dar șutul său a trecut cu puțin peste transversala lui Keylor Navas.
20 |
Cartonaș galben pentru Casemiro, pentru un fault tare, din spate, asupra lui Messi, aproape de mijlocul terenului.
18 |
Barcelona cere penalty la o centrare blocată de Carvajal, care a fost și lovit în mână de mingea plecată din piciorul lui Deulofeu. Arbitrul a lăsat jocul să continue, considerând că distanța a fost prea mică, deși pe reluări se poate vedea clar că mingea i-a sărit lui Carvajal din picior în mână.
18 |
Ocazie pentru Real! Isco a pătruns în careu pe stânga, îl întoarce pe Aleix Vidal și șutează către colțul scurt, dar nu prinde spațiul porții și trimite doar în plasa laterală.
16 |
Barcelona răspunde rapid, cu o acțiune în viteză pe dreapta și pătrunderea lui Aleix Vidal pe dreapta, dar centrarea pe jos a fost respinsă de apărătorii Realului.
15 |
Acțiune periculoasă a Realului, cu Bale angajat în spatele apărării catalane, dar Umtiti l-a ajuns din urmă și l-a împiedicat să intre în posesie în careul Barcelonei.
14 |
Joc echilibrat până acum, desfășurat mai mult la mijlocul terenului. Barcelona pare să fi pus stăpânire pe posesie.
10 |
Ocazie pentru Barcelona! Suarez a primit la marginea careului madrilen și a preluat perfect mingea trimisă lung de Inista, a pătruns în suprafața de pedeapsă și a șutat cu stângul, dar Navas a fost la post și a prins fără emoții.
5 |
Isco este încântător în aceste prime minute, reușind mai multe driblinguri și slalomuri printre adversarii de la Barcelona în zona mijlocului terenului, în flancul stâng al atacului Realului. 
1 |
Avem parte de un șut pe poartă încă din primul minut! Isco a recuperat prin alunecare o pasă slabă a portarului Ter Stegen, iar mingea a ajuns la Kovacic, al cărui șut telefonat, din prima, s-a dus pe direcția goalkeeper-ului german, care a avut timp să se retragă și să rețină cu siguranță.
1 |
Fluier de start al meciului dintre FC Barcelona și Real Madrid, din turul Supercupei Spaniei.
Ricardo De Burgos Bengoetxea
Jon Nunez Fernandez
Iker de Francisco Grijalba
1
Ter Stegen
22
Aleix Vidal
3
Pique
23
Umtiti
18
Jordi Alba
4
Rakitic
5
Busquets
8
Iniesta
10
Messi
9
L. Suarez
16
Deulofeu
13
Cillessen
2
Semedo
6
D. Suarez
14
Mascherano
17
Alcacer
19
Digne
20
Sergi Roberto
Ernesto Valverde
1
Navas
2
Carvajal
4
Ramos
5
Varane
12
Marcelo
8
Kroos
14
Casemiro
23
Kovacic
22
Isco
11
Bale
9
Benzema
13
Casilla
6
Nacho
7
Cristiano Ronaldo
15
Theo
17
L. Vazquez
20
Asensio
24
Ceballos
Zinedine Zidane

Video rezumat: Barcelona - Real Madrid

Barcelona - Real 1-3. Ronaldo, gol superb și eliminare în două minute. Supercupa e aproape de Madrid

Spectacol total în primul El Clasico oficial al sezonului! Real Madrid a câștigat cu 3-1 pe terenul Barcelonei în turul Supercupei Spaniei și a luat o opțiune importantă pentru câștigarea trofeului. Manșa secundă se joacă în noaptea de miercuri spre joi (16-17 august), la ora 00:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.

Duelul dintre Barcelona si Real se anunță a fi unul extrem de spectaculos în acest sezon. După amicalul cu 5 goluri de la Miami, din urmă cu două săptămâni (Real - Barcelona 2-3 VIDEO), cele două mari rivale s-au întrecut în reușite și în manșa întâi din Supercupa Spaniei.

Barcelona şi Real au terminat la egalitate prima repriză, atât pe tabelă, cât şi la numărul ocaziilor. Luis Suarez a avut prima şansă a meciului, dar a trimis pe direcția lui Navas (10). Replica oaspeţilor a venit prin șutul lui Isco în plasa laterală (18). Messi a tras puţin peste, din lovitură liberă (25), iar Gareth Bale nu l-a putut învinge pe Ter Stegen, din pasa aceluiași Isco (37).

Real Madrid a deschis scorul la 5 minute după pauză, când Pique a trimis mingea în propria poartă după o centrare a lui Marcelo. Echipa lui Zidane a scăpat fără gol la o dublă ocazie a gazdelor (53). Jordi Alba a intervenit salvator în faţa lui Carvajal, care primise o pasă excelentă de la Benzema (55), apoi a intrat și Cristiano Ronaldo, chiar în locul nouarului francez (58).

Varane a fost şi el aproape de autogol, după o centrare periculoasă a lui Luis Suarez (64). Până la urma, Barcelona a egalat dintr-un penalty obţinut de Luis Suarez şi transformat fără emoţii de Messi (77).

Cristiano Ronaldo a marcat superb al doilea gol al Realului, la capătul unui contraatac fulgerător, dar s-a ales şi cu galben pentru că şi-a dat tricoul jos (80). Două minute mai târziu, starul madrilenilor a mai luat un avertisment pentru o simulare şi a fost eliminat, astfel că va rata meciul din retur. Asensio - și el intrat pe parcursul reprizei secunde - a stabilit în minutul 90 scorul final, 1-3, cu o execuţie excepţională.

Câştigătoarea Supercupei Spaniei se va decide pe Santiago Berbabeu. Returul din Supercupa Spaniei, Real - Barcelona, se joacă în noaptea de miercuri spre joi (16-17 august), la ora 00:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.