VIDEO Real Betis - Real Madrid 1-1. ”Galacticii” au făcut primul pas greșit de când echipa a fost preluată de către Zinedine Zidane.

După două victorii la rând, în care au marcat în total 10 goluri și au primit unul singur, madrilenii au părut lipsiți de inspirație pe ”Estadio Benito Villamarin”, în fața celor 48.111 spectatori.

O contribuție importantă la scorul final a avut-o, însă, și portarul celor de la Betis, Antonio Adan (28 de ani), cel care a avut trei intervenții fenomenale pe final de meci, dintre care două într-un singur minut.

Mai întâi, în minutul 78, Adan a scos excelent un șut splendid expediat de James Rodriguez, aproape de pe loc, după un un-doi cu Carvajal. Apoi, câteva zeci de secunde mai târziu, dar în același minut, de pe linia de 6 metri, Benzema a reluat din cădere cu o ”rabona”, după o centrare a lui Kroos de pe stânga, dar Adan a scos din nou. 

Adan a fost iar providențial în minutul 88, atunci când a blocat extraordinar șutul lui Isco, găsit în careu de pasa cu capul a lui Ronaldo. De altfel, starul portughez al madrilenilor a fost exasperat de paradele și intervențiile goalkeeperului de la Betis.