• Fotbal, Liga 2, etapa a 18-a: Mioveni - Hermannstadt (azi, 18:00, Digi Sport 1)
  • Fotbal, Liga 1, etapa a 18-a: Voluntari - Viitorul (azi, 20:45, Digi Sport 1)

Nicola Sansone a intrat pe teren în repriza a doua şi a marcat de două ori, iar Villarreal s-a impus cu 2-0 pe teren propriu în faţa ultimei clasate din La Liga, Malaga.

Lovită în plin de accidentări şi suspendări, Villarreal a fost salvată de o rezervă, după o primă repriză fără goluri.

Italianul Sansone a intrat în minutul 63, iar cinci minute mai târziu a deschis scorul. Apoi a rezolvat meciul cu un sfert de oră înainte de final, reuşind a doua "dublă" personală în La Liga.

S-a terminat 2-0 pentru "Submarinul galben", care are patru victorii în ultimele cinci etape şi rămâne în zona locurilor de Liga Campionilor.

ECHIPELE

Villarreal: Barbosa - Mario Gaspar, Bonera, Victor Ruiz, Jaume Costa - Rodrigo, Soriano (Cheryshev 56), Fornals, Chuca (Sansone 63) - Bakambu, Bacca (Raba 81)

Antrenor: Javi Calleja

Malaga: Roberto - Rosales, Baysse, Luis Hernandez, Juankar - Keko (Borja Baston 79), Recio, Adrian, Chory (Jony 74), Juanpi (En-Nesyri 68) - Penaranda

Antrenor: Michel