• Liga 1: CFR - FCSB (joi, 21:00, Digi Sport 1) şi FCSB - Dinamo (duminică, 20:30, Digi Sport 1)
  • La Liga: Real Madrid - Betis (miercuri, ora 23:00, Digi Sport 2) 

Dan Petrescu și Tiago Ferreira și-au aflat pedepselele după întrunirea Comisiei de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal. Dacă ”Bursucul” a încasat două etape de suspendare, fundaşul portughez va sta departe de teren pentru o etapă.

Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a decis ca Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, să fie suspendat pentru două etape după reacțiile din meciul cu CS U Craiova din ultima etapă. "Am revăzut faza penalty-ului la televizor. Mulţi specialişti şi mulţi dintre ei suferă şi când câştigă CFR spun numai minciuni. Pentru că ăla e penalty şi cartonaş roşu! Indiferent de ce aţi vrea să spuneţi sau nu. Este o fază foarte simplă şi uşoară. Iar arbitrul a luat decizia corectă", a spus de altfel Petrescu după meci.

"Eu nu o să am niciodata reacţii despre alte echipe, dar foarte multe echipe au fost ajutate şi nu s-a văzut şi nu se spune nimic. Nu ştiu dacă Craiova a avut vreo problemă până astăzi, dar nici azi n-a avut, pentru că penalty a fost. De când sunt eu la CFR, nu am văzut că s-a dat dreptate o dată la ce s-a întâmplat CFR-ului. Dar mergem mai departe. Aste e viaţa! Domnul Crăciunescu, dacă era arbitru, şi el dădea penalty", a mai completat antrenorul CFR-ului.

Astfel, Dan Petrescu nu va sta pe bancă la meciurile cu Concordia Chiajna dar și la cel cu FCSB, derby-ul rundei cu numărul 11.

Tot în partida dintre CFR Cluj și CS U Craiova, centralul Adrian Comănescu a acordat un penalty în favoarea gazdelor, la un duel dintre Tiago Ferreira şi Ciprian Deac, şi l-a eliminat pe fundaşul portughez, în ciuda protestelor vehemente ale oaspeţilor. Cu cartonașul roșu încasat, Tiago Ferreira a primit o suspendare de o partidă.

Arbitrul i-a acordat cartonașul galben lui Tiago Ferreira pentru intervenția asupra lui Ciprian Deac. Exact înainte de executarea penalty-ului, Comănescu a fost avertizat de arbitrul asistent Valentin Marinescu în legătură cu o reacție avută de fundașul oltenilor, iar acesta i-a acordat direct cartonașul roșu după două minute de la prima decizie. Degeaba au protestat jucătorii Craiovei. Comănescu a fost de neclintit și a revenit asupra deciziei de a-i acorda cartonașul galben lui Ferreira.