Liga 1 devine tot mai spectaculoasă, iar sistemul din acest sezon, cu play-off și play-out, a adus multe meciuri echilibrate, în care rezultatul a stat sub semnul întrebării până în ultimul moment. De altfel, în primele 23 de etape s-au înregistrat nu mai puțin de 56 de rezultate de egalitate.

Cele mai multe remize s-au consemnat chiar în prima etapă a campionatului. Atunci, 6 dintre cele 7 partide s-au terminat la egalitate: Voluntari - CSMS Iași 1-1, Astra - Chiajna 2-2, Viitorul - CFR 2-2, Steaua - Petrolul 0-0, CS U Craiova - FC Botoșani 0-0, ASA - Dinamo 0-0.

Singura victorie a fost obținută de Pandurii, care a învins-o cu 1-0 pe ACS Poli Timișoara, prin golul spectaculos marcat de Mihai Răduț.

Astra, liderul campionatului, a izbutit cele mai multe victorii (13), în timp ce Petrolul a bifat același număr, dar la "capitolul" înfrângeri. ASA Târgu Mureș a adunat cele mai multe remize: 11.

Statistica Ligii 1:

Cele mai multe victorii la general: Astra - 13;
Cele mai multe remize la general: ASA Târgu - Mureş - 11;
Cele mai multe înfrângeri la general: Petrolul - 13.

Cele mai multe victorii acasă: Dinamo, Viitorul, Pandurii - 7;
Cele mai multe remize acasă: ASA Târgu - Mureş - 8;
Cele mai multe înfrângeri acasă: Petrolul, Poli Timişoara, Concordia, FC Voluntari - 5.

Cele mai multe victorii în deplasare: Astra - 8;
Cele mai multe remize în deplasare: Poli Timişoara, Dinamo - 7;
Cele mai multe înfrângeri în deplasare: Petrolul - 8.