ACS Poli Timișoara are serioase probleme financiare, iar conducătorii încearcă să termine sezonul cu bani cât mai puțini. Așa s-a ajuns la despărțirea de Sascha Kirschstein, poate cel mai valoros om din lotul bănățenilor.

Portarului german i s-a transmis că ACS Poli nu îl mai poate păstra și în 2016, pe fondul dificultăților din ultimul timp, scrie oradetimiș.ro. În vârstă de 35 de ani, Sascha Kirschstein are un CV foarte bun pentru Liga 1. Până să ajungă în România, acesta a jucat doar în Germania, iar cea mai bună perioadă a avut-o între 2004 și 2007, când a jucat pentru Hamburger SV, care l-a împrumutat apoi la Greuther Furth.

ACS Poli are de gând să se despartă și de alți jucători importanți în următoarea perioadă, cum ar fi Poparadu, Boldea, Croitoru, Curtean sau Rufino.

Bănățenii, doar pe locul 11 în Liga 1, se pregătesc, deja, de play-out. În 23 de etape, ACS Poli a reușit doar 4 victorii, bifând în rest 9 rezultate de egalitate și 10 înfrângeri.

20 de meciuri a bifat Kirschstein pentru ACS Poli