Stliştii au efectuat în această dimineaţă vizita medicală. Doar 16 fotbalişti au fost prezenţi la INMS pentru control, din cei 24 pe care Reghecampf îi are în acest moment în lot.

Deşi pe lista campioanei sunt foarte multe nume, gruparea finanţată de Gigi Becali a făcut până acum doar două achiziţii. Este vorba, practic, despre două reveniri - cele ale lui Bourceanu şi Pintilii, care au parafat deja noile contracte.

La capitolul plecări se află până acum nu mai puţin de 7 fotbalişti. Este vorba despre 5 străini, Alcenat, Guilherme, Tahar, Breeveld, Tade, dar şi de doi tineri români, pe care roş-albaştrii vor să-i împrumute şi care nu s-au prezentat la vizita medicală - Târnovan şi Aldea.

În negocieri avansate pentru un transfer la Steaua au fost în această iarnă Budescu şi Marica, însă până acum nu s-a concretizat nimic. Dacă mijlocaşul Astrei şi-a dat acordul pentru mutare, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre finanţatorul giurgiuvenilor, Ioan Niculae. Atacantul, care este liber de contract, preferă să îşi găsească un angajament în străinătate, aşa cum a dezvăluit Gigi Becali.

Pe lista campioanei se mai află 4 jucători de la CS U Craiova (Ivan, Bancu, Vătăjelu şi Mateiu), dar şi alţi 4 de la Astra (Alibec, De Amorim, Junior Morais şi Enache).

Lotul Stelei pentru perioada de pregătire:

Portari: Niță, Cojocaru, Poiană

Fundași: Papp, Carp, Toșca, Râpă, Varela

Mijlocași: Stanciu, Filip, Enceanu, Mihalcea, Muniru, Ad. Popa, Hamroun, Chipciu, Pintilii, Bourceanu, Ștefănescu, Popadiuc, Chitoșcă, Kharja

Atacanți: Tudorie, Onțel

PROGRAM CANTONAMENT STEAUA

10-21 ianuarie - cantonament la ”Gloria Sports Arena”, Belek (Turcia)

Programul amicalelor

19 ianuarie: Young Boys Berna (Elveția)

26 ianuarie: Ujpest FC (Ungaria)

24 ianuarie - 7 februarie - cantonament la ”Regnum Carya Golf & Spa Resort”, Kadriye

Programul amicalelor

29 ianuarie: SK Sturm Graz (Austria)

31 ianuarie: Ludogorets (Bulgaria)

4 februarie: Steaua - Djurgardens IF (Suedia)

6 februarie: Steaua - AS Trencin (Slovacia)