Este oficial! Timo Gebhart este ultima achiziţie a Stelei din această perioadă de mercato. Mijlocaşul de 26 de ani, care a fost coleg cu Ciprian Marica la VfB Stuttgart, a semnat un contract până în vară, cu opţiune de prelungire pe încă doi ani, conform paginii oficiale de Facebook a campioanei, şi va purta numărul 18.

Înţelegerea iniţială se întinde până la data de 31 august 2016, pentru ca Steaua să îl aibă la dispoziţie în tururile preliminare din cupele europene. La campioana României, mijliocaşul german va câştiga 10.000 de euro pe lună. 

Fotbal Club Steaua Bucuresti anunta ca jucatorul Timo Gebhart a semnat sambata, 30 ianuarie, un contract valabil pana la...

Posted by FC Steaua Bucuresti on Saturday, January 30, 2016

"E greu să transferi asemenea jucători. A întâmpinat probleme la club, altfel era greu să il aducem. Joacă pe stânga, pe dreapta şi în spatele vârfurilor", a recunoscut Laurenţiu Reghecampf, în exclusivitate pentru Digi Sport.

În cariera sa, Gebhart a mai evoluat la tineretul lui Munchen 1860, prima echipă a celor de la Munchen 1860, VfB Stuttgart şi FC Nurnberg. 100 de meciuri a adunat acesta în Bundesliga, marcând 6 goluri şi oferind 10 pase decisive.

10 transferuri a rezolvat Steaua în această iarnă: Mihai Pintilii (liber), Alexandru Bourceanu (liber), Paul Pîrvulescu (revenit după împrumutul la FC Voluntari), Marko Momcilovic (Pandurii - pentru 250.000 de euro), Ciprian Marica (liber), Thaer Bawab (liber), Doru Popadiuc, Cătălin Ştefănescu şi Sebastian Chitoşcă (toţi 3 de la Ceahlăul - pentru 150.000 de euro), Timo Gebhart (liber de contract).