VIDEO Dinamo - Steaua 3-1. Indubitabil, cel mai huiduit jucător aflat pe teren în ”Derby de România” a fost Gabi Tamaș (33 de ani). Cei aproximativ 20.000 de fani ai roș-albilor nu au putut trece cu vederea peste faptul că internaționalul român ”a trădat” și a semnat cu rivalii de moarte, astfel că Tamaș a fost înjurat și fluierat la fiecare atingere de balon.

CLICK AICI PENTRU PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT

Greșeala pe care Tamaș a comis-o la golul marcat de Nemec i-a bucurat nespus pe ultrași, care și-au continuat ”tirada” la adresa fotbalistului. Jucătorul Stelei și-a păstrat calmul pe întreaga durată a partidei, nu a reacționat deloc, ba chiar a făcut un gest minunat după încheierea partidei.

În timp ce jucătorii lui Dinamo sărbătoreau alături de fani, în Peluza ”Cătălin Hîldan”, steliștii au mers și ei la galerie pentru a le mulțumi fanilor din ”Peluza Roș-Albastră” pentru susținere.

Pancu: ”E vorba de caracterul lui Tamaș!”

Tamaș a fost unul dintre fotbaliștii Stelei care a dat mâna cu suporterii, a stat de vorbă cu aceștia, după care a plecat ultimul spre vestiare. În timp ce se îndrepta spre tunel, Tamaș a trecut în mod intenționat prin cercul de la mijlocul terenului pentru a saluta staff-ul lui Dinamo.

Tamaș l-a felicitat mai întâi pe Ioan Andone pentru victorie, cei doi s-au și îmbrățișat, după care s-a salutat pe rând și cu Ionel Dănciulescu și cu Iulian Mihăescu.

”Aici nu e vorba despre fotbalistul Tamaș, ci despre omul Tamaș și despre caracterul lui”, a spus Daniel Pancu, invitat al emisiunii ”Digi Sport Matinal”, de la Digi Sport.

”Mi-aduc aminte de acel meci Steaua - Rapid 0-1, din Ghencea, când Tamaș juca la ei. După meci a venit la noi în vestiar, ne-a felicitat, ne-a spus că am fost mai buni și că așteaptă să ne mai întâlnim”, a mai spus Pancu la ”Matinalul” de la Digi Sport.

VIDEO cu greșeala pe care a comis-o Tamaș la golul lui Nemec