• Liga 1: FCSB - Dinamo (duminică, 20:30, Digi Sport 1)
  • La Liga, Etapa a 6-a: Alaves - Real Madrid (sâmbătă, 17:15, Digi Sport 1) şi Girona - Barcelona (sâmbătă, 21:45, Digi Sport 2) 

Sergiu Hanca a fost din nou decisiv pentru Dinamo din postura de rezervă. Fotbalistul de 25 de ani a intrat pe teren după pauză şi a marcat din penalty golul prin care alb-roşiii s-au impus cu 1-0 pe teren propriu în faţa nou-promovatei Sepsi Sf. Gheorghe. A fost primul succes al "câinilor" după două înfrângeri la rând în Liga 1.

Internaţionalul român a avut o contribuţie importantă şi la precedenta victorie a echipei lui Cosmin Contra, 3-1 cu Gaz Metan Mediaş, când de asemenea nu a fost folosit de la început. Hanca spune că nu este deranjat de această postură, mai ales că antrenorul i-a explicat decizia.

"Nu am fost supărat. Mister mi-a explicat ce doreşte şi ce tactică are, iar eu i-am acceptat decizia. Am fost alături de colegi ca să luăm cele 3 puncte. Veneam după două înfrângeri la rând şi aveam nevoie de aceste 3 puncte. Sper să continuăm şi să câştigăm toate meciurile, iar la final vom fi în faţă", a declarat Hanca, la finalul partidei din Ştefan cel Mare.

VIDEO: Golul lui Hanca în meciul cu Sepsi

Golgheterul "câinilor" în acest sezon, cu 3 goluri marcate, Hanca este de părere că perioada mai dificilă a lui Dinamo se explică prin programul încărcat, cu care jucătorii nu sunt obişnuiţi.

"Cu siguranţă acest program încărcat a făcut ca lucrurile să meargă mai greu. După meciul cu Voluntari, avem pauză şi vom pune la punct toate detaliile şi cred că, după aşa zisa vacanţă vom fi mai puternici şi Dinamo care trebuie să fim. Se va închega lotul mai bine", a explicat Hanca.