VIDEO Concordia Chiajna-Steaua. Abia ieșit din închisoare, după ce a ispășit un an și 11 luni din pedeapsa de 3 ani și jumătate, primită în Dosarul Transferurilor, MM Stoica, fostul manager general al clubului Steaua și-a intrat în vechiul rol. Deși nu are voie să ocupe, momentan, nicio funcție de conducere la vreun club, Mihai Stoica și-a asumat rolul de mobilizator, pentru care era deja celebru înainte de a intra în închisoare. Fostul manager al Stelei le-a făcut o vizită inopinată jucătorilor campioanei, la vestiare, cu 15 minute înainte de meciul cu Concordia Chiajna, prima partidă oficială a roș-albaștrilor în acest an.

MM Stoica s-a întâlnit pentru prima oară de la ieșirea din penitenciar cu Gigi Becali, patronul Stelei, cu Laurențiu Reghecampf, cu Valeriu Argăseală și cu jucătorii. Au urmat, cum e și firesc, reprize lungi de îmbrățișări între cei care au făcut echipă la Steaua până în urmă cu aproape doi ani.

Ulterior, Stoica le-a ținut jucătorilor Stelei un mic discurs mobilizator înainte de meci, amintindu-le că acum, odată ieșit din închisoare, în ciuda interdicțiilor, va găsi o cale de a fi lângă ei și de a-i apăra în fața oricărui fel de atacuri, din partea presei sau a adversarilor, la fel cum făcuse și înainte de a fi condamnat. Jucătorii, la rândul lor, i-au promis managerului Stelei că vor câștiga meciul cu Chiajna și îi vor dedica victoria.

MM Stoica a ieșit chiar astăzi din închisoare, fiind al cincilea inculpat din Dosarul Transferurilor care este eliberat, după Jean Pădureanu, George Copos, Gheorghe Neţoiu şi Gheorghe Popescu.

După gratii mai rămân 3 oameni de fotbal, dintre cei 8 condamnați în martie 2014: Cristian Borcea și frații Ioan și Victor Becali.

Imediat după eliberare, a anunțat că îl va suna pe Gigi Becali, cel care i-a fost ”ca un frate” și care ”a pus mai presus de situația financiară prietenia față de el”.

Fernando Varela, căpitanul Stelei, a deschis scorul în minutul 6 al meciului de la Chiajna și i-a dedicat reușita fostului manager general MM Stoica. Capverdianul a scos un tricou cu mesajul ”Bine ai revenit acasă!”, pe care l-a arătat spre camerele tv după marcarea golului.