Și după meciul CS U Craiova – Dinamo, poveștile despre rivalitatea dintre olteni și dinamoviști, deja notorie, continuă să apară. Prezent în studioul Digi Sport Matinal, Giani Kiriță a povestit cum fostul său adversar Claudiu Niculescu, pe când evolua pentru fosta echipă Universitatea, avea de suferit cu el pe teren.

De furia fostului fundaș în derby-urile cu oltenii a avut parte și Claudiu Niculescu. Kiriță a dezvăluit la Digi Sport Matinal cum îi plăcea să-l faulteze pe oltean, care prefera ulterior să schimbe locul pe teren pentru a-l evita astfel pe apărătorul dinamovist.

”Noi eram un grup foarte unit, generația pe care noi am avut-o și cu care am trăit la Dinamo. A fost una de excepție și una bună, cu rezultate și cu performanțe. Vorbeam aseară, privind meciul, că noi mergeam la Craiova și efectiv eram foarte fericiți că oltenii erau foarte înfocați să ne bată. Dar noi îi învingeam tot timpul. De exemplu, Claudiu Niculescu, înainte să se transfere la Dinamo, el fugea de pe o parte pe alta, fugea la Onuț, că jucam în apărare cu Onuț. Eu îi trăgeam lui Niculescu de sărea în sus. Primele contacte astea erau, ca să știe că am venit să câștigăm”, s-a amuzat fostul apărător.

De asemenea, foștii jucători din Ștefan cel Mare ar trebui să le imprime actualilor componenți de la Dinamo din răutatea pe care aceștia o aveau pe teren, este de părere Kiriță.

”Vorbim de două mentalități diferite. Cea care am trăit-o noi la Dinamo și cea actuală. Trebuie să vină din foștii jucători ai echipei și să le spună ăstora ce înseamnă Dinamo. Degeaba le spune nea Andone, el spune, face, dar nu e atât de apropiat de jucători pe cât ar putea să fie un jucător care de abia s-a lăsat de fotbal gen Marius Niculae, care este un exemplu”, a mai spus acesta la Digi Sport Matinal.