UPDATE 21:23 Laurenţiu Reghecampf a vorbit, după victoria obţinută în amicalul cu Sturm Graz, scor 1-0, despre posibilitatea de a-l aduce pe Felgueiras.

"Au fost discuţii cu Felgueiras. Am spus că dacă vom aduce un portar, vom aduce un portar de talie, cel puţin la nivelul goalkeeperilor noştri. Deocamdată, el nu e pe lista noastră, dar în viitor nu se ştie", a comentat Reghe, pentru Digi Sport.


Mario Felguerias (29 de ani) a rămas astăzi liber de contract, după ce a ajuns la un acord cu formaţia Konyaspor (Turcia) privind termenii rezilierii contractului. Fostul goalkeeper al CFR-ului a fost dorit de Steaua, aşa cum Digi Sport v-a anunţat în exclusivitate acum 10 zile.

Intrat în ultimele 6 luni de contract la Konyaspor, portughezul nu a avut ocazia să apere pentru turci, fiind, e adevărat, şi accidentat. Cum echipa îl are între buturi pe Serkan Kirintili, jucător care a avut evoluţii excelente, şansele ca Felgueiras să devină titular erau mici. Ca atare, board-ul a acceptat astăzi să se despartă de Felgueiras, fotbalist care acum poate semna din postura de jucător liber de contract cu orice echipă.

Reghecampf a admis că are nevoie de un portar de mare valoare, iar Felguerias poate fi soluţia perfectă. Singurul impediment în calea transferului e salariul pe care acesta îl solicită. La Konyaspor el câştiga 35.000 de euro/lună, o sumă pe care roş-albaştrii nu o pot acoperi. Totuşi, mirajul Ligii Campionilor şi primele de obiectiv pot să fie argumente suficiente.

"Steaua e o echipă mare, acum s-a întors şi Reghecampf, au un grup foarte bun. Ar fi o provocare bună. Dar e prea devreme să vorbim. Eu am vorbit şi cu agentul dacă avem ceva concret sau nu. Mie îmi e dor de România, mi s-a rupt inima când am plecat de la CFR. Vreau să mă întorc în România, dar nimic nu e sigur", a spus fotbalistul acum 10 zile la Digi Sport.

1.000.000 de euro e cota portughezului. Steaua speră ca acesta să îi calce pe urme lui Arlauskis, un alt fotbalist adus de campioană într-un moment critic. Evoluţiile bune ale lituanianului i-au adus, după un sezon, transferul în Premier League.

138 de partide a jucat Felgueiras la CFR și FC Brașov

54 de meciuri fără gol primit are Mario la cele două echipe