UPDATE 11:46: Marius Șumudică revine pe banca Astrei, după ce Comisia de Recurs a FRF a suspendat executarea pedepsei. Judecat astăzi la sediul FRF, antrenorul liderului din Liga 1 a primit micșorarea sancțiunii inițiale. Atsfel, de la șase luni suspendare el va efectua două luni, iar amenda i-a fost înjumătățită, de la 100.000 la 50.000 de lei.

Cea mai importantă decizie se referă însă la faptul că Șumudică va putea sta pe bancă până la finalul sezonului, deoarece Comisia de Recurs a suspendat executarea pedepsei până la încheiarea campionatului, urmând ca Șumudică să fie suspendat la startul viitorului sezon competițional.

Tehnicianul a executat deja o săptămână de suspendare, astfel că din două luni de pedeapsă va mai rămâne cu o lună şi 3 săptămâni de ispăşit, la începutul noului sezon.


UPDATE: Marius Șumudică e apărat la Comisia de Recurs de avocatul Dorin Silviu Sabău, fostul șef al acestui for. Antrenorul va solicita anularea suspendării și păstrarea amenzii, sau, suspendarea executării pedepsei până la epuizarea tuturor căilor de atac, adică până la decizia definitivă a TAS.


Marius Șumudică a fost suspendat șase luni pentru că a pariat și astăzi va fi judecat apelul său, la Comisia de Recurs a FRF. Antrenorul Astrei speră ca pedeapsa să-i fie anulată și astfel să-și conducă echipa în ultima parte a play-off-ului.

Șumudică a ajuns la sediul FRF la ora 9:00 însoțit de președintele liderului din Liga 1, Dani Coman. N-a făcut declarații la intrarea în sediul Federației, iar ședința Comisiei urmează să înceapă la ora 9:30.

Inițial, apelul trebuia judecat pe 4 martie, chiar de ziua antrenorului Astrei, dar n-au fost prezenți toți membri Comisiei de Recurs, astfel că ședința a fost amânată până astăzi. Pe lângă suspendarea de șase luni, Șumudică a primit și o amendă de 100.000 de lei.

Cum decizia Comisiei de Disciplină a fost executorie, Șumudică nu s-a dus la antrenemantele echipei sale în ultimele 10 zile, iar la meciul cu Viitorul, 2-0, primul din play-off, a stat în tribună, fără să comunice cu staful său. De antrenamente se ocupă Bogdan Andone, secundul lui Șumudică la Astra.