VIDEO Dinamo - Steaua 3-1. Roş-albii au reuşit să îşi învingă pentru prima dată marea rivală pe Arena Naţională, după ce au fost conduşi cu 1-0 încă din debutul partidei. La meci, alături de Adrian Mutu a asistat şi omul de afaceri indian Sanjeev Kumar, pe care managerul general doreşte să-l aducă în Ştefan cel Mare ca investitor.

ÎN DIRECT la Digi Sport Matinal, Adrian Mutu a vorbit despre posibilitatea ca Sanjeev Kumar să vină la Dinamo.

"Eu nu ştiu toate detaliile negocierilor, sper să se ajungă la un numitor comun. Indienii au fost extrem de impresionaţi de ceea ce a făcut galeria. Pe niciun stadion din lume eu nu am văzut o asemenea atmosferă.", a declarat Adrian Mutu, la Digi Sport Matinal.

Kumar este bun prieten cu "Briliantul" de pe vremea când actualul oficial al lui Dinamo evolua la Pune City. În vârstă de 40 de ani, Kumar este directorul grupului de companii Delamore & Owl, care are sediul la Londra. El ocupă această funcţie din 1 octombrie, potrivit site-ului britanic http://www.checkdirector.co.uk/.

Pe site-ul oficial al companiei, posibilul viitor investitor de la Dinamo este prezentat ca un om care are afaceri în peste 30 de ţări, care a cucerit premii precum "Who's Who of Britain's Young Entrepreneurs", "South East Asia Young Achiever of the Year Award" şi a fost nominalizat la "Business Leader of the year award".

La finalul disputei cu Steaua, Sanjeev Kumar a acordat un interviu Digi Sport, în care a vorbit atât despre partidă, dar şi despre fanii fantastici avuţi de Dinamo.