• WTA Cincinnati Simona Halep - Anastasija Sevastova - 18:00, Digi Sport 1
  • Fotbal, La Liga, prima etapă: Barcelona - Betis (duminică, 21:15, Digi Sport 2) și Deportivo - Real Madrid (duminică, 23:15, Digi Sport 2)

VIDEO CFR - Dinamo 1-0. Adrian Mutu a vorbit și el despre arbitrajul lui George Găman și l-a atacat pe acesta pentru penalty-ul care a decis învingătoarea derby-ului din Gruia.

Fostul mare internațional român crede că echipa lui Dan Petrescu va avea în continuare avantajată, mai ales în meciurile din Gruia.

"Am revăzut faza și este penalty inexistent, așa a zis și domnul Crăciunescu. A fost cel mai bun arbitru din România!

Nu e prima oară când Găman greșește așa contra lui Dinamo. Orice echipă care joacă aici pleacă de la 1-0 pentru CFR. Petrescu era ironic când vorbea de arbitraj", a spus Mutu, la Digi Sport Special.

Adrian Mutu a lăudat jocul lui Dinamo, mai ales cel din repriza secundă, când roș-albii au ratat ocazii mari.

"Ei s-au apărat cu 8-9 jucători, practic cu toată echipa, nu am dominat în niciun meci așa cum am făcut-o în repriza secundă. Suntem mulțumiți de joc, am avut ocazii.

E păcat însă pentru spectacol că victoria a fost decisă de o asemenea decizie. Am pierdut dintr-o decizie greșită. Tușierul a confirmat și el că nu a dat penalty. Nu știu cum a văzut Găman penalty din acel unghi, era aproape imposibil.

Chiar dacă suntem la început, contează orice punct. Vrem să avem continuitate în victorii, pentru că asta aduce și un moral bun".