• România, Liga 1, etapa a 22-a: Astra - Botoşani (vineri, 20:00, Digi Sport 1)
  • Box Ekaterinburg: Cristian Ciocan - Alexander Povetkin (vineri, ora 18:00, Digi Sport 2)

Adrian Mihalcea, secundul lui Cosmin Contra la echipa națională, a vorbit despre situația fostei sale echipe, care a fost scoasă la vânzare de acționarul majoritar Ionuț Negoiță. Fostul atacant este convins că suma cerută de omul de afaceri este mult prea mică pentru ceea ce înseamnă Dinamo și speră ca cineva să vină și să redreseze situația delicată.

Acţionarul majoritar al Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a anunţat la începutul acestei săptămâni, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club, că intenţionează să vândă clubul de fotbal, preţul pentru care este dispus să îl cedeze ridicându-se la 4 milioane de euro. Fără a câştiga vreun trofeu important ("câinii" au în palmares doar Cupa Ligii), Negoiţă şi-a anunţat plecarea de la Dinamo, club pentru care dorește patru milioane (două pentru el și alte două datoria pentru Nicolae Badea). Totuși, pe lângă acestă sumă se adaugă cei 900.000 de euro pentru acoperirea datoriilor actuale.

”E o sumă destul de mică pentru un club ca Dinamo. Nu o știu nici pe cea corectă, dar doar pe un jucător dai trei milioane de euro. Totuși, Dinamo nu e o echipă no name, este într-adevăr în această situație delicată. Au mai trecut câțiva ani de când a venit domnul Negoiță, dar am un gust amar, am speranță că la un moment dat va reuși cineva să o pună pe picioare și să aibă un parcurs mult mai bun atât pe plan intern cât și în cupele europene”, a spus Adrian Mihalcea la Digi Sport Matinal.

Ionuţ Negoiţă a devenit acţionar la FC Dinamo în august 2012 când a preluat pachetul deţinut de Cristian Borcea. Ulterior, Negoiţă a devenit acţionar majoritar cu 90 la sută în luna martie a anului 2013 după ce a achiziţionat şi procentele deţinute de Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu.

Gigi Becali s-a amuzat și el zilele trecute pe seama valorii estimate de patronul clubului rival. "Dinamo face cât Florinel Coman şi cu Nedelcu. Am dat 500.000 de euro pentru Nedelcu și un milion de euro pentru Coman (n.r. pe lângă cele 1,5 milioane, respectiv două milioane plătite în vară pentru câte 80% din drepturile asupra jucătorilor). Am dat în total 5 milioane pe ăştia doi jucători. Deci, Dinamo face cât ăştia doi jucători. El valorează mai mult. De ce nu cumpără nimeni clubul Dinamo? Dacă îl vinde cu 5 şi e bună afacerea", a spus Gigi Becali, în cadrul emisiunii "Fotbal Club", de pe Digi Sport 1.