Gică Hagi le-a insuflat elevilor săi mentalitate de învingători. La prima conferinţă de presă din 2016, fotbaliştii Viitorului au vorbit despre obiectivul echipei: titlul.

În ultima jumătate de an Viitorul a impresionat, reuşind să termine anul pe locul secund, la doar trei puncte de liderul Astra. În primele etape cuvântul "titlu" era interzis în vestiar, dar acum puştii "Regelui" visează cu ochii deschişi.

"Eu mă gândesc la primul loc, pornesc cu gândul că vom ieşi campioni", a spus Romeo Benzar, completat de colegul său Robert Hodorogea: "Ar fi ceva uluitor ca la 21 de ani să câştig campionatul".

Elevii lui Hagi văd o luptă în trei pentru cucerirea titlului. Campania de achiziţii din această iarnă poate decide favorita.

"Eu zic că Astra poate pune probleme, a demonstrat şi cu noi, în meciul tur. Dacă Budescu va pleca la Steaua, cred că vor pierde foarte mult", a comentat Hodorogea, în timp ce Benzar e uimit de transferurile pe care campioana încearcă să le facă: "Cred că Steaua se mişcă cel mai bine. Vor să cumpere jucători foarte buni, ar fi un pas important dacă acele transferuri s-ar materializa"