• România, Liga 1, etapa a 22-a: Astra - Botoşani (vineri, 20:00, Digi Sport 1)
  • Box Ekaterinburg: Cristian Ciocan - Alexander Povetkin (vineri, ora 18:00, Digi Sport 2)

După ce Marius Șumudică a vorbit din nou despre prestațiile lui Denis Alibec și Constantin Budescu la FCSB, antrenorul de la Kayserispor a primit replica din partea conducerii roș-albaștrilor.

Președintele de imagine de la FCSB, Helmuth Duckadam, i-a transmis antrenorului de la Kayserispor să îl lase pe Șumudică să își gestioneze în liniște lotul și să nu mai vorbească atât de mult de Budescu, De Amorim și, mai ales, Alibec. În caz contrar, să își convingă șefii de la club să achite 10 milioane de euro pentru transferul celui din urmă.

"Ce îl mai interesează pe Şumudică de Budescu, de Alibec, de De Amorim. A câştigat campionatul, e în regulă. Dar să îl lase pe Dică în treaba lui. La fiecare emisiune, vorbeşte cum l-a folosit el pe Alibec şi ce ar face sub comanda lui. Foarte bine, ai luat titlul, dar lasă-i în pace acum. Sau să scoată 10 milioane şi să îl ia pe Alibec", a declarat Helmuth Duckadam, în cadrul emisiunii "Fotbal Club", de pe Digi Sport 1.

"Denis a trecut printr-o perioadă nefastă, dar după pregătirea de iarnă cred că va arăta altfel", a mai spus președintele de imagine de la FCSB.

În campionat, Denis Alibec (26 de ani) traversează cea mai slabă perioadă a carierei: nu a marcat niciun gol în 12 meciuri jucate în cele 19 etape disputate până acum în Liga 1. În Europa, însă, lucrurile au mers ceva mai bine: a marcat două goluri cu Viktoria Plzen: unul în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, când FCSB a câștigat cu 4-1 în Cehia și unul în victoria cu 3-0 a roș-albaștrilor de pe teren propriu, din prima etapă a Grupei G din Europa League.

În ultimul meci, cel cu Juventus București, Alibec a fost titular, dar a fost scos la pauză, iar Dică a argumentat că a fost vorba de o decizie tactică, reproșându-i voalat că nu a făcut presingul necesar.

PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT