Stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare găzduiește primul derby dintre Dinamo și Steaua după aproape 4 ani.

Arena Națională este în continuare indisponibilă, fiindcă nu a primit avizul ISU. "Mie, ca jucător, îmi plăceau mai mult derby-urile de pe Dinamo sau din Ghencea", spune Florin Bratu, atunci când vine vorba despre locația preferată pentru un derby.

Argumentul adus de Bratu în favoarea Arenei Naționale este confortul spectatorilor. Și gazonul se prezintă mai bine pe cel mai mare stadion al țării. În acest sezon, în Șoseaua Ștefan cel Mare joacă și FC Voluntari, iar suprafața de joc a fost afectată, dar fostul atacant spune că este acceptabilă, pentru această perioadă a anului.

Pe 5 decembrie 2011 se juca pentru ultima dată un Etern Derby în fieful tradițional al roș-albilor. Cu 3 ani înainte, în 2008, fostul atacant Florin Bratu era în centrul atenției. El și Dănciulescu au marcat în victoria cu 2-1 din acea primăvară, iar "Bratone" își sărbătorea reușita într-un mod care i-a adus renumele "Mitraliera".

"Principala diferență dintre Arena Națională și stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare este confortul spectatorilor. Mie, ca jucător, îmi plăcea mult mai mult să joc pe Dinamo sau pe Ghencea, când era vorba de un derby. Momentan, gazonul arată rău pentru că joacă două echipe: Voluntari și Dinamo, iar asta contează.", a spus Florin Bratu, în cadrul emisiunii "Fotbal Club.", de pe Digi Sport 1.

"Nu am fost pe teren, dar pentru perioada asta, nu mi se pare că arată atât de rău. În condițiile acestea, Dinamo pare avantajată. Joacă pe teren propriu și aici au jucat aproape toate meciurile.", a adăugat actualul antrenor de la CS Tunari.