Giurgiuvenii se gândesc la titlu, dar privesc cu atenţie spre Viitorul. Transferul lui Pechana va intări serios echipa lui Hagi, e de părere Geraldo Alves, care ştie şi cum poate da lovitura Steaua.

Jucatorii Astrei au încheiat anul cu 8 meciuri fără înfrângere și continuă să viseze la primul titlu din istoria clubului. Pe primul loc după 23 de etape, giurgiuvenii se așteaptă la o lupta încinsă în play-off. Geraldo Alves atrage atenția asupra Viitorului, care s-a intărit cu fostul său coechipier de la Petrolul, Pecanha.

"Cred că Viitorul e una din contracandidatele la titlu. A făcut niște achiziții bune. Cred că Pecanha este o mare achiziție pentru ei. Cred că și Steaua se va bate la titlu, investind așa mult la club și cumpărând jucători vor face o figură frumoasă. Sper totuși ca noi să câștigăm campionatul. Vom lupta până la sfârșit" a declarat fundașul Astrei.

Amenințați cu intrarea în insolvență, alb-negrii nu își pierd speranța. Au venit din vacanță cu gândul că problemele financiare se vor rezolva. "Până acum avem întârzieri de o lună sau două la salarii. Vom vedea ce se întâmplă. Sunt restanțe pe care trebuie să le primim dar suntem obișnuiți. Cine joacă în România e obișnuit cu așa ceva" a încheiat fundașul care a adunat 135 de prezențe în Liga 1, din 2010 până în prezent.