Cu 8 goluri marcate în Liga 1 şi 10 în toate competiţiile, Nicuşor Stanciu este golgheterul Stelei în acest sezon, iar prestaţiile sale au atras atenţia ruşilor de la FC Krasnodar, dispuşi să plătească 3 milioane de euro pentru mijlocaşul campioanei. Jucătorul de 22 de ani nu are, însă, în plan să plece în această iarnă, obiectivul său fiind cucerirea unui nou titlu alături de roş-albaştri.

"Eu nu ştiu nimic despre această ofertă despre care se tot vorbeşte. Deocamdată, vreau să rămân la Steaua, să câştigăm campionatul şi să încercăm din nou să intrăm în Champions League", a declarat Stanciu, la finalul amicalului de marţi cu Ujpest (2-0), în care a marcat primul gol al echipei lui Laurenţiu Reghecampf.

VIDEO: Golul marcat de Stanciu în amicalul cu Ujpest

Zvonurile despre o posibilă plecare a fostului fotbalist de la FC Vaslui au fost alimentate şi de faptul că acesta nu a făcut deplasarea în Turcia alături de restul lotului.

"N-a fost nimic deosebit. Am fost acasă în cele două zile libere pe care le-am avut, după care am avut zbor de la Cluj, a fost o întârziere de două ore și de aceea am ajuns mai târziu", a explicat Stanciu.

De altfel, nici Reghecampf nu este dispus să renunţe în acest moment la cel mai bun jucător al Stelei în prima jumătate a sezonului.

"Stanciu nu pleacă acum, iar dacă va pleca, atunci când o va face, suma va fi mult peste 3,5 milioane de euro", a precizat tehnicianul campioanei, într-o conferinţă de presă.