Video Burleanu, huiduit la scenă deschisă la Suceava! La pauză, s-a mutat într-o lojă
20.11.2016, 14:52Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a avut parte de o primire ostilă la Suceava, acolo unde a asistat la meciul dintre Foresta și Juventus București (1-2), partidă care a fost transmisă ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
SuperLiga: Voluntari - Hermannstadt, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Sepsi - CFR, vineri, 20:30, DGS 1
Imediat după minutul de reculegere, ținut în memoria lui Daniel Prodan, plecat dintre noi la doar 44 de ani, crainicul arenei din Suceava a anunțat prezența în tribune a lui Răzvan Burleanu.
Spectatorii au huiduit copios, iar Burleanu nu a fost menajat nici în timpul meciului. "Demisia, demisia", au scandat fanii moldoveni. Astfel, șeful FRF a fost nevoit să părăsească tribuna unde a stat în prima repriză, alături de suporterii Forestei. De altfel, cel mai aprig contestatar al lui Burleanu a fost și evacuat de pe stadion.
La pauză, Burleanu a fost invitat de Dorin Goian, conducătorul gazdelor, într-una dintre lojele arenei din Suceava.
Etichete: burleanu suceava , burleanu huiduit , foresta juventus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O femeie din Peru a ajuns de urgență la spital, după ce ar fi înghițit un os. Medicii, însă, au...