Florentin Petre a rezistat mai puțin de 5 luni în funcția de tehnician la Dinamo 2. Fostul căpitan al "câinilor roșii" și-a încheiat primul mandat de antrenor principal.

Petre nu a stat pe bancă sâmbătă, la meciul cu Viitorul 2, din etapa a 12-a a Seriei 2 din Liga a 3-a, câștigat cu 2-1 în deplasare de "câinii mici". Conducerea clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare l-a înlocuit cu Mugurel Cornățeanu, tehnician care a trecut și în sezonul trecut la echipa a doua a lui Dinamo.

Florentin Petre nu s-a mai ocupat de o săptămână de echipă, dar pe site-ul oficial al clubului încă mai figurează ca antrenor la Dinamo 2.

"Probabil s-a dorit altceva, prin înlocuirea mea. Nu aveam ca obiectiv un loc mai bun în clasament sau promovarea, ci să trimit 3 jucători la echipa mare până în vară.", a declarat Florentin Petre, pentru Digi Sport.

Sub comanda sa, Dinamo 2 se afla, înaintea acestei etape, pe locul al 11-lea din 13 în Seria 2 a Ligii a 3-a, cu 9 puncte în 10 meciuri (două victorii, 3 egaluri și 5 înfrângeri). Fusese instalat în funcție în luna iunie, după ce Dinamo se despărțise de Florin Bratu.

Florentin Petre (39 de ani) va rămâne în cadrul clubului, în departamentul de scouting, însă țintește mai sus de atât: în decembrie are examen pentru obținerea licenței A de antrenor, după care speră să înceapă munca la un nivel mai înalt.

Florentin Petre şi-a început cariera de tehnician în urma cu 4 sezoane, fiind antrenor secund la Dinamo, Dinamo 2 şi FC Braşov. La Dinamo 2 a fost pentru prima dată principal.

11 sezoane a evoluat Florentin Petre ca jucător la Dinamo.

9 trofee a cucerit Petre ca fotbalist în tricoul "câinilor roșii": 3 titluri de campion al României (2000, 2002, 2004), 5 Cupe ale României (2000, 2001, 2003, 2004, 2005), precum şi o Supercupă a României (2005).