• Spania, etapa 9: Barcelona-Malaga (sâmbătă, Digi Sport 2, ora 21:45) şi Italia, etapa 9: Napoli-Inter (sâmbătă, Digi Sport 3, ora 21.45)
  • Tenis: Turneul Campioanelor (22-29 octombrie, Digi Sport 2)

Bogdan Chipirliu a impresionat în acest sezon de Liga 2 și a ieșit golgheterul eșalonului secund, după ce a punctat de 29 de ori pentru Juventus și i-a depășit pe Hadnagy (Sepsi) și A. Petre (UTA).

La 24 de ani, Chipirliu nu a mai așteptat oferte de la Dinamo, FCSB sau CFR și nici n-a mai vrut să joace în prima ligă cu Juventus. Rămas liber de contract, el s-a transferat direct în străinătate, atacantul ajungând la Nacional Madeira, formație care a retrogradat la finalul sezonului în liga a doua din Portugalia.

"Orice jucător, când se apucă de fotbal, își dorește să ajungă cât mai sus, dar voi pleca de aici doar dacă oferta va fi bună și pentru club și pentru mine. Însă, nu văd niciun fel de problemă și dacă aș continua, mi-ar plăcea, pentru că m-am simțit aici foarte bine mereu", spunea Chipirliu, la începutul acestui an.

Formația din Madeira, insulă unde s-a născut și Cristiano Ronaldo, a anunțat și pe site-ul oficial transferul lui Chiprilu, ținând să sublinieze eficacitatea acestuia.

Cu 21 de puncte, Nacional a terminat ultima în prima ligă din Portugalia și a retrogradat alături de Arouca.

225.000 de euro este cota lui Chipirliu, conform transfermarkt.de