Rapid a jucat două meciuri amicale în această iarnă și mai are încă unul programat în țară, până pe 3 februarie, când e programată plecarea în cantonamentul din India.

S-au stabilit deja grupele și țintarul turneului amical la care au fost invitați giuleștenii. Rapid va face parte din Grupa A, alături de Atletico Paranaense (Brazilia), Watford (Anglia) și Dnipro Dnipropetrovsk (Ucraina).

Din cealaltă grupă fac parte Argentina U23, TSV 1860 Munchen (Germania), Shamrock Rovers (Irlanda) și Volyn Lutsk (Ucraina).

Programul meciurilor Rapidului în India:

7 februarie: Rapid - Dnipro
9 februarie: Watford - Rapid
13 februarie: Atletico Paranaense - Rapid

După faza grupelor - din care se califică primele două clasate - urmează semifinalele (18 și 19 februarie), apoi finala, programată pe 21 februarie.

30.000 de dolari primește câștigătoarea turneului.

Watford, Atletico Paranaense și Shamrock Rovers vor participa cu echipele secunde.

La primul meci amical din această iarnă, cel cu Viitorul Domnești, jucătorii de la prima echipă a Rapidului nu s-au prezentat, în semn de protest față de întârzierile salariale. Au jucat juniorii, care au pierdut cu 1-4.

VIDEO Rapid - Muscelul Câmpulung 5-1. În cea de-a doua partidă de pregătire - prima jucată de echipa mare - elevii lui Dan Alexa au câștigat clar, cu goluri marcate de noile achiziții, Cătălin Țîră și Vlad Morar, o dublă a lui Iulian Popa și o reușită din penalty a lui N'Koyi.

În ultimul amical dinaintea plecării în India, Rapid va juca împotriva lui FC Brașov, vineri, 29 ianuarie.

În India, rapidiștii se vor întâlni cu o mai veche cunoștință. Invitat special este brazilianul Ronaldinho, care le-a fost adversar alb-vișiniilor în 2001, în Cupa UEFA, când juca la PSG.

Zilele trecute, fostul Balon de Aur a ajuns la Kozhikode, locul de desfășurare al întrecerii și a prezentat trofeul în fața a mii de fani. Ronaldinho este ambasadorul turneului Said Nagjee International Football Tournament.