Universitatea Cluj este tot mai aproape de liga a treia, după ce a ajuns iar pe locul 4, direct retrogradabil în al treilea eșalon. Ardelenii au pierdut un meci extrem de important, 0-1 pe terenul celor de la Șoimii Pâncota.

Arădenii s-au impus printr-un gol marcat pe final (minutul 79) de rezerva Alin Mihai, care a punctat după o fază prelungită de atac.

Pâncota este pe locul 3 (poziție care duce la baraj), cu un punct peste Universitatea și speră chiar la primul loc, ocupat de Satu Mare.

Ieșită din calculele promovării, Brăila a învins-o pe SC Bacău cu 2-0, în timp ce Buzăul, cu doi oameni eliminați, a scos un punct la Suceava, după ce a egalat în minutul 80, prin Ghiță.

Deja retrogradată, Unirea Tărlungeni a făcut scorul etapei cu ultima clasată, Metalul Reșița, scor 6-1.

Seria I, etapa 9, play-off:

Dacia Unirea Brăila - SC Bacău 2-0
Dunărea Călărași - Farul Constanța 2-3
Rapid - Academica Clinceni, duminică, ora 14:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

Seria I, etapa a 8-a, play-out:

Rapid CFR Suceava - Gloria Buzău 1-1
CS Balotești - ACS Berceni 1-1
Bucovina Pojorâta - Ceahlăul 3-0 (victorie la masa verde, oaspeții au fost excluși din campionat)

Seria a II-a, etapa a 9-a, play-off:

UTA - Mioveni, duminică, de la ora 11:00
Gaz Metan - FCM Baia Mare, duminică, ora 11:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1
Chindia - FC Brașov, duminică, ora 11:30

Seria a II-a, etapa a 8-a, play-out:

Olimpia Satu Mare - CSM Râmnicu Vâlcea 2-1
Șoimii Pâncota - Universitatea Cluj 1-0
Unirea Tărlungeni - Metalul Reșița 6-1

Foto: sportarad.ro