• Liga 1: CFR - FCSB (joi, 21:00, Digi Sport 1) şi FCSB - Dinamo (duminică, 20:30, Digi Sport 1)
  • La Liga, Etapa a 6-a: Alaves - Real Madrid (sâmbătă, 17:15, Digi Sport 1) şi Girona - Barcelona (sâmbătă, 21:45, Digi Sport 2) 

Veste-surpriză în Liga a II-a. Luceafărul Oradea s-a retras din campionat la numai patru etape după debutul ligii secunde, în condiţiile în care bihorenii aveau în acest sezon drept obiectiv promovarea în Liga I.

Finanţatorul clubului din Oradea a luat decizia radicală fiind dezamăgit de debutul ratat de sezon al Luceafărului. Bihorenii se află doar pe locul 16 în clasament, cu numai un punct după patru runde.

"Am fost anunţaţi de patron că echipa se desfiinţează. Probabil a fost supărat pe evoluţia jucătorilor şi pe faptul că nu a primit bani de la autorităţile locale. Jucătorii au şi ei o mare parte de vină pentru că am condus şi apoi am pierdut. Decizia e clară, jucătorii predau echipamentul, iar mâine rezolvăm toate problemele, închidem totul şi din punct de vedere financiar, nu îmi fac probleme în privinţa banilor. S-a dorit promovarea, a fost un proiect serios, dar asta este, noi să fim sănătoşi", a declarat pentru digisport.ro antrenorul secund al Luceafărului, Florentin Petre.

În ultimul meci, de miercuri, Luceafărul a condus-o cu 2-0 la pauză pe Dacia Unirea Brăila pe teren propriu, însă a pierdut incredibil la final, scor 3-4.

În condiţiile desfiinţării lui FC Bihor, din 2016, fotbalul bihorean mizează acum totul pe reînfiinţata Club Atletic Oradea, care s-a înscris din această vară în Liga a V-a, după ce dispăruse în 1963.

CAO a renăscut în această vară, primeşte sprijin financiar şi din partea autorităţilor locale şi evoluează pe stadionul principal al oraşului, Iuliu Bodola, cu o capacitate de 18.000 de locuri. Club Atletic Oradea a cucerit titlul atât în România, în 1949, cât şi în Ungaria, în 1944.

VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT