Fostul fotbalist român Florin Răducioiu este menţionat de ziarul L'Equipe printre atacanţii celebri care au dezamăgit la echipa AS Monaco de când există Liga Campionilor, din sezonul 1992-1993.

L'Equipe realizează o anchetă ce ţine cont de evoluţiile atacanţilor grupării din Principat în toate competiţiile, nu neapărat în Liga Campionilor. Cotidianul francez propune o serie de nume care au scris istorie la formaţia monegască.

La sfârşitului articolului sunt pomenite "vedete de uitat: Oliver Bierhoff, Marco Di Vaio, Christian Vieri, Florin Răducioiu etc". Fostul atacant al "tricolorilor" stă astfel alături de nume prestigioase care, la fel ca el, erau către finalul carierei când au venit la Monaco.

Răducioiu, născut pe 17 martie 1970, a semnat în ianuarie 2001 cu Monaco, la care a evoluat până în iunie 2002. El a jucat în doar 12 meciuri de campionat, cinci dintre acestea ca titular, reuşind două goluri. Fostul dinamovist a mai avut trei apariţii în Cupa Franţei şi două în Cupa Ligii franceze, fără gol marcat.

L'Equipe alcătuieşte o listă cu zece atacanţi care au impresionat la Monaco: David Trezeguet, Sonny Anderson, Fernando Morientes, Ludovic Giuly, Victor Ikpeba, Youri Djorkaeff, Thierry Henry, Dado Prso, Marco Simone, Shabani Nonda. Acestor nume li se adaugă Jurgen Klinsmann, celebrul atacant german care nu a fost foarte performant la Monaco. Alte nume care au dat în general satisfacţie sunt Anthony Martial, Dimităr Berbatov, Javier Saviola, Javier Chevanton şi Nene.

L'Equipe a avut ideea anchetei în condiţiile în care Monaco are cel mai bun atac din campionatul Franţei, 39 de goluri în 13 etape, adică o medie de trei goluri pe meci. Aflată pe locul 2 în întrecerea internă, echipa antrenată de Leonardo Jardim joacă marţi cu Tottenham Hotspur, acasă, în Grupa E din UEFA Champions League.

Agerpres