Dijon a produs prima mare surpriză a sezonului, în Ligue 1, după ce a obținut prima victorie tocmai în fața liderului Lyon. A fost 4-2, după o partidă în care oaspeții au condus de două ori.

Pe Stade Gaston Gerard, trupa lui Bruno Genesio a condus de două ori, însă nu și-a putut menține procentajul maxim în primele trei etape, performanța nemaiatinsă din 1981. Corentin Tolisso a deschis scorul pentru OL în minutul 20, dar Dijon a egalat peste numai patru minute după un penalty scos de Tavares și transformat de Sammaritano.

Lyon a revenit în avantaj grație lui Alexandre Lacazette, ajuns la șase goluri în primele trei runde, dar imediat starul oaspeților s-a accidentat și Dijon a profitat. În prelungirile primei reprize, Sammaritano a centrat perfect pentru Julio Tavares și atacantul din Insulele Capului Verde a restabilit egalitatea.

Învinsă în primele două meciuri ale stagiunii, echipa lui Olivier Dall'oglio a avut o repriză secundă de senzație. Gazdele au punctat de două ori prin Bahamboula și Lees Melou, jucători introduși în partea a doua a jocului.

ECHIPELE

DIJON: Reynet – Chafik, Varrault, Abdelhamid, Rufli – Balmont, Marie – Amalfitano, Sammaritano (Bahamboula, 55) – Diony (Lees-Melou, 63), Tavares (Gastien, 74).

Antrenor: O. Dall’Oglio

OL: Lopes – Rafael, Yanga-MBiwa, Nkoulou, Rybus – Gonalons, Tolisso, Darder – Cornet, Fekir (Grenier, 76), Lacazette (Valbuena, 44).

Antrenor: B. Genesio