• România, Liga 1, Etapa 22: FCSB - Viitorul (duminică, ora 20:00, Digi Sport 1)
  • Spania, La Liga, Etapa16: Barcelona - Deportivo (duminică, ora 21:45, Digi Sport 2)

Lille OSC a decis să-l suspende provizoriu pe antrenorul argentinian Marcelo Bielsa, în cadrul unei proceduri angajate de gruparea franceză, care a făcut acest anunţ miercuri seara, pe site-ul său oficial, informează agenţia Reuters.

Bielsa, supranumit ”El Loco”, a fost angajat în luna iunie de Lille, echipă care ocupă penultimul loc în campionatul Franţei, după ce a suferit şapte înfrângeri în primele 13 etape ale sezonului, ultima luni seara, în faţa nou-promovatei Amiens (0-3).

Preşedintele clubului, Gerard Lopez, şi directorul general al lui Lille OSC, Marc Ingla, nu au răspuns solicitărilor făcute de AFP de a oferi mai multe detalii, în timp ce ataşatul de presă al clubului francez a indicat doar că ”nu vor fi alte comunicări în afară de cea efectuată deja”.

Suspendarea lui Bielsa vine la scurt timp după ce argentinianul a plecat de urgență în Chile, pentru a-l vizita pe fostul său asistent de la naționala statului Chile, Luis Maria Bonini, internat în stare gravă. Bonini are șanse mici să supraviețuiască, suferind de cancer în stare terminală.

În vârstă de 62 ani, Marcelo Bielsa a antrenat în sezonul 2014-2015 o altă formaţie din Hexagon, Olympique Marseille. În cursul carierei sale, el a mai pregătit selecţionatele din Argentina şi Chile, şi echipa spaniolă Athletic Bilbao.

AGERPRES