• Italia etapa a 13-a: Roma-Lazio (sâmbătă, Digi Sport 2, ora 19:00) şi Napoli - Milan (sâmbătă Digi Sport 2, ora 21:45) şi La Liga, etapa a 12-a: Atletico Madrid - Real Madrid (sâmbătă, ora 21:45, Digi Sport 1)
  • Tenis, Turneul Campionilor, semifinale: Federer - Goffin (sâmbătă, DigiSport 2, ora 16:00) şi Dimitrov - Sock (sâmbătă, Digi Sport 3, ora 22:00)

Chiar dacă spunea că ar vrea să își ia o vacanță și să se ocupe mai mult de cei trei copii ai săi, Michael Emenalo, fostul director tehnic al lui Chelsea, este foarte aproape să ajungă la AS Monaco. Nigerianul a renunțat în această săptămână la funcția sa de pe Stamford Bridge, după șapte ani în care a fost om de bază în conducerea ”albaștrilor”.

Africanul a ales să plece, după ce lupta pentru putere în interiorul clubului, între Marina Granovskaia, persoana de încredere a lui Roman Abramovich, și managerul Antonio Conte s-a intensificat.

Emenalo s-ar putea plia însă foarte bine pe strategia celor de la Monaco, având în vedere faptul că clubul din Principat caută mereu să-i atragă pe unii dintre cei mai buni tineri jucători.

În perioada sa la Chelsea, ”albaștrii” au transferat constant fotbaliști sub 20 de ani, dar pe care obișnuiau să-i împrumute prin întregul continent. Cei mai mulți dintre aceștia erau însă vânduți, după ce jucau foarte puțin sau chiar deloc pentru prima echipă. Cele mai bune exemple pot fi Kevin de Bruyne, Bertrand Traore, Mohamed Salah sau Thorgan Hazard.

Michael Emenalo este cel care a urmărit la București derby-ul dintre FCSB și Dinamo, unde a avut drept scop monitorizarea tinerilor de la echipa lui Becali, în frunte cu Florinel Coman, jucătorul despre care britanicii de la Chelsea News au scris că ar fi cel mai interesant pentru campioana Angliei.

În afara mijlocașului ofensiv pe care patronul de la vicecampioana României în consideră "mai talentat decât Mbappe", steliștii urmăriți au mai fost Dragoș Nedelcu (20 de ani), Dennis Man (19 ani) și Florin Tănase (22 de ani). Ultimul a devenit căpitan de drept la FCSB, începând cu luna noiembrie.

În acest start de sezon, Emenalo a fost unul dintre cei mai criticați oameni de la Chelsea. I s-a imputat campania slabă de transferuri, unde singura reușită a fost socotită aducerea lui Alvaro Morata.

Michael Emenalo este un fost fotbalist nigerian, care s-a aflat în lotul ”Super Vulturilor” inclusiv la Cupa Mondială din 1994.

PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT