• România, Liga 1, etapa a 22-a: Astra - Botoşani (vineri, 20:00, Digi Sport 1)
  • Box Ekaterinburg: Cristian Ciocan - Alexander Povetkin (vineri, ora 18:00, Digi Sport 2)

Adus de la Barcelona în schimbul a 222 de milioane de euro, echivalentul clauzei de reziliere, brazilianul Neymar a fost ieri prezentat oficial la formația din capitala Franței însă nu va juca în meciul cu Amiens din prima etapă, ÎN DIRECT la Digi Sport 2, azi de la ora 18:00.

Deși a devenit cel mai scump jucător din istorie, depășind recordul stabilit vara trecută de francezul Pogba, Neymar nu a scăpat de "botez" la noua sa echipă. Proba de foc a fost aceeași ca pentru aproape orice fotbalist. Brazilianul a trebuit să se urce pe masă și să cânte o melodie.

Noul decar al lui PSG s-a conformat și a cântat melodia "Ousadia e Alegria" a lui Thiaguinho. Ceilalți jucători ai vicecampioanei Franței au scos telefoanele și l-au filmat pe sud-americanul de 25 de ani.

Transferul lui Neymar la PSG a depăşit barierele sportului şi a creat o stare de surescitare în întregul Paris. La magazinul lui PSG s-au pus în vânzare deja tricouri, dar în ediţie limitată. Pe spate nu este trecut numele starului, ci "Brasil". Numărul? "10", la care visa de pe vremea în care evolua pentru Barcelona, dar care era antamat de ani buni de Messi.