Ceea ce părea să fi fost doar o glumă din arsenalul obişnuit al lui Zlatan Ibrahimovic se dovedeşte a fi o chestiune cât se poate de serioasă. Suedezul şi fostul său club, Paris St. Germain, sunt într-un conflict legat de ultimul salariu al atacantului la campioana Franţei.

Ibra a oferit în această săptămână o declaraţie care a devenit rapid virală, spunând ceea ce îi lipseşte cel mai mult din perioada petrecută la PSG este ultimul salariu. Iniţial, toată lumea a crezut că este vorba despre o glumă, dar cotidianul suedez Expressen susţine că Zlatan a fost cât se poate de serios.

Mai mult decât atât, sursa citată precizează că reprezentanţii legali ai celor două părţi discută în această perioadă pentru a găsi o soluţie.

Între timp, PSG a reacţionat şi, prin intermediul cotidianului Le Figaro, susţine că toate obligaţiile clubului faţă de Ibrahimovic au fost respectate.

"Clubul şi-a respectat mereu angajamentele. Toate cele 48 de salarii au fost plătite la timp", susţin oficialii campioanei din Ligue 1.

În acelaşi timp, conducerea parizienilor a precizat că aşteaptă un document pe care Ibrahimovic este obligat să-l trimită clubului, înainte de a primi suma solicitată.

Suma respectivă, aproximativ 4 milioane de euro, reprezintă este o clauză de loialitate, despre care presa a scris în mai multe rânduri. Fotbalistul de 34 de ani ar urma să primească aceşti bani pentru că nu a anunţat numele noii sale echipe înainte ca înţelegerea sa cu PSG să ajungă la final.

"Aşteptăm un document pe care jucătorul este obligat prin contract să ni-l trimită pentru a-i achita bonusul", se mai arată în comunicatul grupării de pe Parc des Princes.

Contactat de jurnaliştii de la Expressen, purtătorul de cuvânt al lui PSG, Yann Guerin, a refuzat să comenteze această situaţie.

Suedezii susţin că avocaţii lui Ibrahimovic sunt pregătiţi să ducă acest caz la tribunal, în cazul în care nu se va ajunge la o înţelegere.