Pep Guardiola l-a lăsat pe Yaya Toure în afara listei pe care Manchester City a trimis-o la UEFA pentru meciurile din Champions League, o decizie pe care ivorianul şi apropiaţii săi nu au primit-o deloc bine.

Agentul mijlocaşului de 33 de ani, Dimitri Seluk, l-a criticat pe tehnicianul catalan, care, în opinia sa, l-a umilit pe cel desemnat de patru ori cel mai bun fotbalist african.

"Este decizia lui Pep şi trebuie să o respectăm. Yaya este un profesionist şi va face tot ceea ce i se va cere. Dar dacă City nu va câştiga Liga Campionilor, sper că Pep va avea curajul de a spune că a greşit să umilească un mare jucător, aşa cum e Yaya.

Dacă va câştiga Liga Campionilor în acest sezon, voi călători în Anglia pentru a spune la televizor că Pep Guardiola este cel mai bun antrenor din lume", a declarat Seluk, potrivit skysports.com.

Pep Guardiola și Yaya Toure n-au avut niciodată o relație excelentă și la fel ca atunci când a preluat-o pe FC Barcelona, antrenorul de 45 de ani a decis să nu-l includă în planurile sale de viitor pe mijlocașul african.

În 2010, ivorianul a părăsit-o Barcelona, după ce Pep începuse să îl folosească tot mai rar. Deşi niciuna dintre părţi nu a confirmat, relaţiile dintre tehnician şi fotbalist au fost extrem de reci în ultimul an petrecut împreună pe Camp Nou.

În acest sezon, Toure a fost folosit într-un singur meci, în returul cu Steaua din play-off-ul Ligii Campionilor, după ce City rezolvase calificarea încă de la Bucureşti, unde a câştigat cu 5-0.