• La Liga, etapa 13: Real Madrid - Malaga (sâmbătă, Digi Sport 2, ora 17:15) şi Valencia - Barcelona (duminică, Digi Sport 2, ora 21:45)
  • Fotbal, Liga 1, etapa a 19-a: Botoşani - Craiova (vineri, 20:45, Digi Sport 1) şi Astra - FCSB (duminică, 20:45, Digi Sport 1)

Manchester City a încheiat o săptămână excelentă cu o victorie cu 6-0 pe terenul lui Watford în Premier League. Echipa lui Pep Guardiola a ajuns la 15 goluri marcate şi niciunul primit în interval de numai şapte zile, în care le mai "demolase" şi pe Liverpool, scor 5-0, şi Feyenoord, 4-0 în deplasare, în prima etapă din grupele Ligii Campionilor.

Este prima oară din 1963 încoace când City a marcat cel puţin patru goluri în trei partide consecutive.

Succesul de la Watford este cel mai categoric în deplasare al "cetăţenilor" din 1968 încoace, de la un 7-0 cu Reading în Cupa Angliei, şi cel mai clar pentru Guardiola de la venirea în Premier League.

Cele mai concludente succese ale antrenorului catalan ca manager al lui City erau cinci victorii cu 5-0, prima dintre ele chiar cu Steaua, în play-off-ul sezonului trecut din Liga Campionilor, iar celelalte cu West Ham, Crystal Palace, Watford şi Liverpool.

Succesul de pe Vicarage Road Stadium nu e însă cel mai categoric succes din cariera de antrenor a lui Guardiola, care a ajuns la 20 de meciuri în care echipele antrenate de el au marcat cel puţin şase goluri.

Recordul e deţinut de un succes cu 9-0 al Barcelonei contra lui Hospitalet, în sezonul 2011-2012 din Cupa Spaniei. Pe banca Barcei, Pep Guardiola a câştigat de două ori şi cu 8-0 în Primera Division, la Almeria şi contra Osasunei. În 11 rânduri catalanii au punctat de minimum şase ori cu el antrenor.

CELE MAI CATEGORII VICTORII ALE LUI GUARDIOLA LA BARCELONA

Şi Bayern Munchen a marcat de cel puţin şase ori cu Guardiola antrenor în opt partide. Cel mai categoric a fost un 8-0 contra lui Hamburg, în sezonul 2014-2015 din Bundesliga.

CELE MAI CLARE SUCCESE ALE LUI BAYERN ÎN ERA GUARDIOLA

VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT