• România, Liga 1, Etapa 22: FCSB - Viitorul (duminică, ora 20:00, Digi Sport 1)
  • Spania, La Liga, Etapa16: Barcelona - Deportivo (duminică, ora 21:45, Digi Sport 2)

Zlatan Ibrahimovic a revenit aseară, în victoria lui United cu 4-1 în faţa lui Newcastle, şi a oferit o nouă replică memorabilă. Suedezul e gata să îi conducă pe "diavoli" în dificila misiune de a o stopa pe City.

La 36 de ani, după o accidentare cumplită, cariera lui Ibra a fost pusă în pericol. Mulţi au anticipat că suedezul se va retrage, însă, la doar 7 luni de la problemele avute, s-a recuperat complet.

Întrebat la finalul partidei contra "coţofenelor" dacă s-a temut că nu va mai reveni pe teren şi dacă se gândea că va fi din nou în iarbă atât de repede, Ibra a oferit o declaraţie "marcă înregistrată".

"Leii nu se recuperează precum oamenii", a spus Zlatan râzând, spre amuzamentul lui Pogba, şi el prezent la flash interviu.

Redevenind serios, Ibra a explicat cât de mult a muncit pentru a fi din nou acolo unde îi e locul: lângă colegii săi.

"Mă simt special, nu sunt îngrijorat deloc pentru că am muncit din greu, ştiu ce am sacrificat. Creierul îmi joacă, genunchii trebuie doar să îl urmeze", a mai spus Ibra, completat de Pogba, şi el revenit după o accidentare: "Am câştigat, am luat cele trei puncte, asta e important. Foarte important e că Zlatan s-a întors, eu m-am întors, Marcos (n.r. Rojo) s-a recuperat, aşa că suntem fericiţi".

În vârstă de 36 ani, Zlatan Ibrahimovic a câştigat 4 titluri consecutive de campion al Franţei cu Paris Saint-Germain, înainte de a se alătura antrenorului portughez Jose Mourinho la Manchester United, în vara anului trecut. El a reuşit să înscrie 28 de goluri în 46 de meciuri, însă sezonul său a fost întrerupt brusc în luna aprilie 2017, când a suferit o ruptură de ligamente la genunchi, în cursul meciului retur cu Anderlecht, din semifinalele Europa League, competiţie pe care echipa sa avea să o câștige.

Operat cu succes în Statele Unite, Ibrahimovic şi-a continuat recuperarea la clubul Manchester United, cu care nu se mai afla sub contract de la finalul sezonului trecut, iar în luna octombrie a semnat un nou acord cu trupa lui Mourinho.