Manchester United a întrerupt, miercuri, seria de trei înfrângeri consecutive, începută în derby-ul orașului, cu City, printr-un succes, 3-1, în deplasare, în fața lui Northampton, în șaisprezecimile Cupei Ligii Angliei. Acum "diavolii" pregătesc în liniște meciul revanșă cu "cetățenii", programat în faza următoare a competiției – un blockbuster transmis în direct, la DigiSport. Zlatan Ibrahimovic nu a reușit să înscrie miercuri, dar chiar și așa, superstarul suedez a lăsat o impresie puternică asupra adversarilor din teren.

Vorbește mult pe teren, dar vorbește ca un robot, aduce cu Terminator. Parcă ar vorbi în slow-motion (n.r. – cu încetinitorul)”, a declarat la finalul partidei Gabriel Zakuani, fundașul lui Northampton, potrivit Daily Mail.

Ibrahimovic a fost trimis în teren de Mourinho din postura de rezervă, în minutul 55. “Influența lui în echipă este vizibilă. Le spune celor care se năpustesc în viteză pe lângă el să se tempereze și să se concentreze asupra balonului. Îți dai seama din prima că este respectat de toți cei din club”, a mai adăugat Zakuani.

Ibrahimovic a fost transferat în această vară de echipa preluată de portughezul Jose Mourinho și a înscris deja de cinci ori pentru echipa de pe Old Trafford, în opt partide. Totuși, în ultimele trei meciuri, Zlatan nu a reușit să marcheze.