Căpitanul lui Manchester City, Vincent Kompany, a trecut prin clipe de spaimă duminică, atunci când avionul privat cu care se întorcea de la Norwich a ieșit de pe pistă. Fotbalistul și ceilalți pasageri au scăpat nevătămați.

Accidentat la coapsă, fundașul belgian nu a făcut parte din lotul lui City pentru deplasarea de la Norwich și a făcut deplasarea pe cont propriu, alături de reprezentantul său și alte 3 persoane.

În momentul în care se pregătea să plece de pe Aeroportul Internațional Norwich, avionul privat a derapat, înainte să se stabilizeze pentru decolare. A părăsit pista și zborul a fost amânat, însă nimeni nu a fost rănit.

Aeroportul a fost închis timp de 4 ore după acest incident și din această cauză a întârziat și zborul prin care au revenit la Manchester și membrii delegației lui City, care avea programată plecarea mai târziu. "Cetățenii" au câștigat cu 3-0 la Norwich, prin golurile marcate de Aguero (16), Iheanacho (31) și De Bruyne (78).

Incidentul a ajuns și în atenția Sucursalei pentru Investigarea Accidentelor Aeriene din Anglia.

Un incident aviatic asemănător s-a petrecut și în România, săptămâna trecută, dar la aterizare. Un avion cu 116 pasageri la bord a ratat aterizarea și a ieșit de pe pistă, din cauză că suprafața acesteia nu era suficient de bine deszăpezită. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.