• România, Liga 1, etapa a 22-a: Astra - Botoşani (vineri, 20:00, Digi Sport 1)
  • Box Ekaterinburg: Cristian Ciocan - Alexander Povetkin (vineri, ora 18:00, Digi Sport 2)

Pep Guardiola este încântat de prestaţiile pe care Sterling le-a avut în acest sezon şi este pregătit să-i ofere un nou contract. Înţelegerea i-ar aduce un venit de 300.000 de lire sterline pe săptămână (340.000 de euro), mai mare decât al oricări alt jucător din prima ligă engleză. Fotbalistul de 22 de ani nu se grăbește însă să semneze prelungirea.

Conform celor de la AS, jucătorul lui Manchester City e decis să aștepte până la după perioada de mercato din iarnă, în cazul în care Real Madrid se gândește să facă o ofertă pentru el.

Ținând cont că Gareth Bale are probleme cu accidentările și jucătorii din ofensiva Realului nu au cel mai bun randament, Raheem Sterling ar fi o variantă excelentă pentru atacul madrilenilor.

De altfel, Marca a precizat în utlimele zile că Perez e decis să facă un transfer "galactic" în pauză de iarnă. Deși s-a discutat intens despre Neymar, șansele ca brazilianul să ajungă pe Santiago Bernabeu sunt extrem de mici, iar pista Sterling pare una accesibilă.

În acest sezon, Sterling a explodat pur şi simplu. A marcat 9 goluri în 12 meciuri în Premier League, iar în Liga Campionilor a punctat de patru ori în 5 prezenţe.

Mai mult decât atât, fostul jucător al lui Liverpool s-a dovedit de multe ori decisiv pentru City în actuala stagiune. Are patru goluri marcate după minutul 84 în campionat, reuşite în urma cărora echipa lui Guardiola a câştigat.

50.000.000 de euro e cota lui Sterling
114 meciuri a jucat Sterling la Man. City
34 de goluri a marcat Sterling la Man. City
35 de pase decisive a oferit Sterilng la Man. City