Southampton, echipa lui Florin Gardoș, a reușit unul dintre cele mai inspirate transferuri din această iarnă. "Sfinții" l-au achiziționat pentru doar 4 milioane de lire pe Charlie Austin, unul dintre cei mai buni marcatori din sezonul trecut de Premier League. Această mutare îi deschide ușa lui Long spre Liverpool.

După un sezon fantastic, în care a luptat mult timp pentru titlul de golgheter în Anglia, Charlie Austin i-a surprins pe mulți, refuzând ofertele pentru a rămâne la QPR în tentativa de a o ajuta să revină pe prima scenă din Anglia.

Obiectivul în acest moment este compromis, echipa fiind abia pe locul 17 în Championship, astfel că oficialii clubului au găsit înțelegere pentru un fotbalist care s-a sacrificat pentru culori. Astfel, alb-albaștrii au cerut doar 4 milioane de lire pentru golgheterul de 26 de ani, ajungând imediat la un acord cu Southampton.

Trupa lui Ronald Koeman a avut probleme mari în ofensivă în acest sezon, Graziano Pelle fiind doar o umbră a fotbalistului din stagiunea precedentă. Prin transferul lui Austin, "sfinții" își depun serios candidatura pentru un loc de cupă europeană.

"Sunt fericit că am putut să îmi găsesc o echipă atât de puternică încă de acum. Abia aștept să evoluez și să arăt ce pot. Imediat ce Southampton și-a manifestat interesul pentru mine, am fost încântat. Sunt ambiții și așteptări mari aici, dar sunt sigur că le voi face față", a declarat atacantul pentru saintsfc.co.uk.

130 de goluri a înscrsi Austin, din 2009, de când a trecut la profesioniști la Swindon

45 de goluri în 82 de partide pentru QPR a marcat Charlie Austin

Long spre Liverpool

Southampton nu doar că a luat la un preț excelent un fotbalist de mare calitate, dar are și ocazia să facă o afacere foarte bună.

Jurgen Klopp a făcut zilele trecute o ofertă de 8 milioane de lire pentru atacantul Shane Long, iar board-ul de pe St Mary's Stadium e tentat să accepte, în condițiile transferului lui Austin.

Liverpool are mari probleme în ofensivă, acolo unde Ings lipsește până la finalul sezonului, iar Sturridge și Origi sunt și ei accidentați. Benteke nu este pe placul tehnicianului german, care de multe ori preferă să joace cu Firmino în centrul liniei de atac.