• România, Liga 1, etapa a 22-a: Astra - Botoşani (vineri, 20:00, Digi Sport 1)
  • Box Ekaterinburg: Cristian Ciocan - Alexander Povetkin (vineri, ora 18:00, Digi Sport 2)

Jose Mourinho nu l-a menajat pe Henrikh Mkhitaryan, lăsat în afara lotului la ultimele două meciuri ale lui Manchester United. Portughezul a criticat brutal prestaţiile mijlocaşului de 28 de ani, dorit de fostul său club, Borussia Dortmund.

Înaintea partidei cu Brighton, pentru care Mkhitaryan a fost convocat, Mourinho a explicat măsura luată împotriva armeanului. Calitatea evoluţiilor sale "a scăzut pas cu pas", a precizat managerul lusitan.

"Nu am fost mulţumit de ultimele prestaţii pe care le-a avut. Nu este vorba despre un meci sau două. Vorbesc despre trei, patru sau cinci. A început bine sezonul, dar nivelul jocului său, golurile, pasele decisive, pressingul au scăzut pas cu pas", a explicat Mourinho.

Transferat în 2016 de la Dortmund, pentru 31,5 milioane de euro, Mkhitaryan a fost titular în 10 dintre primele 11 etape din Premier League în acest sezon, dar apoi a fost ignorat de Mourinho. Începutul sfârşitului pentru internaţionalul armean l-a reprezentat meciul pierdut cu Chelsea, scor 0-1, în care a fost înlocuit după ceva mai mult de o oră de joc.

În total, Mkhitaryan are 16 meciuri şi două goluri marcate în toate competiţiile, în actuala stagiune. Cifre care nu sunt suficiente pentru a scăpa de criticile lui Mourinho.

În acest context, Dortmund este interesată să-l readucă în Bundesliga, pe modelul lui Shinji Kagawa, revenit în galben-negru în 2014, după doi ani petrecuţi la Manchester United. Mario Gotze şi Nuri Sahin sunt alte exemple de jucători care s-au întors la Borussia în ultimii ani, după experienţe nereuşite la alte cluburi.