• Liga 1, etapa a 21-a: Dinamo - Voluntari (azi, ora 20:00, Digi Sport 1)
  • Box Ekaterinburg: Cristian Ciocan - Alexander Povetkin (vineri, ora 18:00, Digi Sport 2)

Napoli se alătură lui Juventus şi Inter Milano în grupul echipelor cu punctaj maxim în Serie A TIM, după victoria cu 3-0 de la Bologna.

Gazdele au început tare meciul. Verdi a fost cel mai periculos om al formaţiei rossoblu. Prima oară a tras pe lângă poartă, după care l-a obligat pe Reina să respingă în bară, după o execuţie din lovitură liberă.

Titular la oaspeţi, Vlad Chiricheş s-a accidentat la umăr şi a fost înlocuit până la pauză.

În partea a doua, Reina a fost la un pas să scoată mingea din poartă, la o fază la care mingea respinsă tot de el a lovit un coechipier, dar Koulibaly a reuşit să se opună.

Până la urmă, golul a venit în poarta gazdelor. Callejon a marcat printre picioarele lui Mirante, din centrarea lui Insigne, în minutul 66.

Napoli şi-a dublat avantajul în minutul 83, când Mertens a profitat de o eroare incredibilă în defensiva Bolognei.

Zielinski a stabilit scorul final, 3-0 pentru Napoli, care îşi menţine astfel parcursul perfect în Serie A, în acest sezon.

ECHIPELE

Bologna: Mirante - Krafth, Maietta (De Maio 58), Helander, Masina - Pulgar, Poli - Verdi, Palacio (Petkovic 77), Di Francesco - Destro

Antrenor: R. Donadoni

Napoli: Reina - Hysaj, Chiricheş (Albiol 43), Koulibaly, Ghoulam - Allan, Jorginho (Diawara 77), Hamsik (Zielinski 62) - Callejon, Mertens, Insigne

Antrenor: M. Sarri