• România, Liga 1, etapa a 22-a: Astra - Botoşani (vineri, 20:00, Digi Sport 1)
  • Box Ekaterinburg: Cristian Ciocan - Alexander Povetkin (vineri, ora 18:00, Digi Sport 2)

Vlad Chiricheş nu a scăpat de durerile de la umărul drept şi sunt şanse mari ca fundaşul român să se opereze, la începutul anului viitor.

Potrivit Tuttosport, căpitanul naţionalei României are în continuare probleme la umărul la care s-a accidentat în luna septembrie, în meciul din deplasare cu Bologna.

Chiricheş, integralist marţi în victoria cu 3-0 obţinută în faţa lui Shakhtar Donetsk, e în continuare monitorizat atent de staff-ul medical al lui Napoli, care urmează să ia o decizie în privinţa lui în perioada următoare.

În condiţiile în care Maurizio Sarri nu vrea să rişte şi să rămână descoperit în centrul apărării, cel mai probabil eventuala operaţie a fotbalistului de 28 de ani va fi amânată până în pauza de iarnă.

În acest sezon, Serie A TIM nu va lua pauză de Sărbători, aceasta fiind programată la jumătatea lunii ianuarie. Dacă internaţionalul român va continua să aibă probleme, sunt şanse mari să înceapă 2018 "la cuţit".

În acest sezon, Chiricheş a jucat în 5 meciuri în toate competiţiile, fără a marca vreun gol.