Cu Ciprian Tătărușanu titular şi Ianis Hagi pe banca de rezerve, Fiorentina a ajuns la patru etape consecutive fără victorie, după 0-0 cu Atalanta pe Artemio Franchi.

Învinsă de toscani în ultimele nouă dueluri, trupa din Bergamo a fost la un pas să primească gol după 16 minute, de la Kalinic.

La cealaltă poartă, Tătăruşanu s-a opus la execuţia senegalezului Drame. Nici Kurtic nu a reuşit să-l învingă, în repriză secundă, pe portarul român.

Până la final, Tello şi Kalinic au ratat pentru Fiorentina, care are nouă puncte după şapte meciuri jucate şi este mai aproape de locurile retrogradabile decât de cele ce duc în Europa.

ECHIPELE

Fiorentina: Tătărușanu - Salcedo, G.Rodriguez, Astori - Bernardeschi, C.Sanchez (Vecino min.59), Badelj, Milic (Tello min.59) - Babacar (Zarate min.83), B.Valero, Kalinic. Antrenor: Paulo Sousa.

Atalanta: Berisha - Toloi, Caldara (Stendardo min.46), Masiello - Conti, Freuler, Kessie, Drame - Kurtic (Gagliardini min.68), Petagna, A.Gomez (M.D'Alessandro min.89). Antrenor: Gian Piero Gasperini.